Muzeul Cărții și Exilului Românesc îl sărbătorește astăzi pe marele regizor și profesor de talie mondială Andrei Șerban, născut la data de 21 iunie 1943 la București, unul dintre donatorii care au contribuit la crearea fondului muzeal.
Colecția „Andrei Șerban” a intrat în patrimoniul Muzeului Cărții și Exilului Românesc în anul 2018, la aproape doi ani de la apariția acestui inedit proiect cultural.
„Am auzit despre Muzeul Exilului de la academicianul Basarab Nicolescu, care a avut ideea să-mi propună sa donez o mare parte din arhivele personale. Domnia sa mi-a descris în termeni extrem de entuziaști oferta care i s-a făcut de către Biblioteca Aman din Craiova pentru a participa la înființarea Muzeul Cărții și Exilului Românesc, o inițiativă în premieră în România. Inițiativa mi s-a părut binevenită. Cei care sunt interesați de activitatea mea de peste jumătate de secol în SUA și în lume vor avea acum posibilitatea să cerceteze direct toate documentele donate: zeci de spectacole surprinse pe peliculă, fotografii și afișe de sală, foarte multe reviste și ziare care cuprind cronici de spectacole realizate, dar și înscrisuri și documente despre activitatea didactică de la Columbia University, activitate care s-a întins pe parcursul a 26 de ani”, a declarat Andrei Șerban în momentul semnării actului de donație.
Andrei Șerban a regizat, la vârsta de doar 13 ani, „Năpasta” lui Caragiale, în care a și interpretat rolul lui Ion Nebunu, o melodramă care anunța parcursul fulminant la care avea să se înhame tânărul regizor. Considerat, după fericita caracterizare a lui Robert Brustein, important critic și creator de teatru, „unul dintre cei mai importanți regizori de teatru din perioada postbelică”, Andrei Șerban a absolvit, în 1968, după șapte ani de studiu, cursurile de actorie și apoi regie la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică București.
Pentru că încă de timpuriu era adeptul conceptelor teatrale originale, Andrei Șerban a participat în perioada studiilor la numeroase festivaluri studențești din Europa. Punerea în scenă a unor spectacole precum „Ubu rege”, „Iulius Cezar”, „Arden din Faversham”, „Omul cel bun din Seciuan”, „Iona” sau „Noaptea încurcăturilor”, toate în cea de-a doua jumătate a anilor ’60, aveau să-i aducă atât recunoașterea unanimă la nivel național cât și renumele de tânăr regizor care „atacă piese de genuri diferite”. Participarea la Festivalul Mondial de Teatru Studențesc de la Zagreb (1966), cu piesa „Nu sunt Turnul Eiffel”, avea să reprezinte marea șansă de care se leagă începutul unui lung exil artistic. Remarcat cu acea ocazia de Ellen Stewart, fondatorul și directorul Clubului de teatru experimental „La MaMa” din Statele Unite ale Americii, care i-a adresat, doi ani mai târziu, invitația oficială de a i se alătura în proiectul teatral fondat la New York, Andrei Șerban avea să părăsească România în 1969 cu destinația finală Statele Unite ale Americii.
La doar câțiva ani de la sosirea pe tărâmul tuturor posibilităților, Andrei Șerban era considerat de New York Times unul dintre cei mai buni regizori din America, iar în 1977, după succesul cu „Livada de vișini” pe Broadway, unul dintre cei mai importanți regizori novatori din lume. Montările și metodele lui Andrei Șerban au atras admirația, curiozitatea și simpatia lumii teatrale de dincolo de Pacific. „Fragmente dintr-o trilogie antică”, „Medeea”, „Agamemnon”, „Livada cu vișini”, „Pescărușul”, „Trei surori”, „Maestrul și Margareta”, „Avarul”, „Unchiul Vania”, „Regele cerb”, „Femeia Șarpe”, „Umbrele din Cherbourg”, „Sganarelle”, „Femeia îndărătnică”, „Lysistrata”, „Pericles”, „Merchand of Venice” și „A douăsprezecea noapte”, sunt doar câteva dintre punerile în scenă care l-au transformat pe Andrei Șerban într-o veritabilă stea a teatrului mondial contemporan. Apreciat pentru viziunea demonstrată în montarea tragediei antice, ca și pentru transformarea miturilor vechi în povești cu tâlc, adaptate lumii în care trăim, regizorul român a fost pe bună dreptate creditat cu fondarea unui nou stil teatral numit „Noul Fabulism” (Mel Gussow, New York Times).
Începând cu 1980, Andrei Șerban a montat și spectacole de operă. După debutul de la Cardiff cu piesa „Evgheni Oneghin”, au urmat adaptări diferite pe cele mai importante scene ale lumii precum Royal Opera Covent Garden, Metropolitan, San Francisco, Chicago, Los Angeles, Paris, Viena, La Fenice ș.a.
Între 1977 și 1978 a predat la Yale Drama School, iar între 1980-1989 a predat cursuri de regie și actorie la Advanced Theatre Training Institute (Harvard). După experiența ca director al Teatrului Național București (1990-1993), interval în care a reușit să revitalizeze și reinventeze vestitul teatru bucureștean, Andrei Șerban s-a întors în Statele Unite ale Americii unde, în 1992, a primit catedra de artă teatrală de la Columbia University, cumulând cu aceeași ocazie și funcția de director la Oscar Hammestein II Center for Theatre Studies. Experiențele pedagogice nu s-au restrans doar la teritoriul american. Andrei Șerban a conferențiat și ținut cursuri și la La Jolla (San Diego), Pittsburgh Conservatoire de Paris, respectiv la Școala de teatru din Stockholm și a efectuat în România numeroase cursuri de vară pentru tinerii actori și studenți, sub egida Academiei Itinerante ce-i purta numele. Pentru activitatea desfășurată, a fost distins cu numeroase premii internaționale, dintre care amintim: Premiul „Best Performance” pentru piesa „Şeful sectorului suflete”, la Festivalul Internaţional Studenţesc de la Zagreb din 1965, premii la Festivalurile de la Avignon, Shiraz şi Belgrad, nominalizare la premiile „Tony” din 1977 pentru spectacolul „Livada cu Vişini”. Este laureat cu Premiul Societăţii Regizorilor de Teatru şi Coreografilor „George Abbott” (1999) și distins cu patru titluri de Doctor Honoris Causa și cu onoruri precum Ordinul Steaua României în Grad de Mare Cruce (în decembrie 2008, la Paris), sau titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Iaşi (acordat în 2015), precum și al Municipiului București (acordat în 2019).
Colecția faimosului regizor Andrei Șerban cuprinde un bogat fond documentar din domeniul teatrului și al operei, care acoperă peste jumătate de secol. Din acest fond fac parte numeroase afișe ale spectacolelor sale, puse în scenă în Europa (Cluj-Napoca, Cambridge, Londra, Paris), în Statele Unite ale Americii (Los Angeles, New York, Columbia University) sau în America de Sud (Caracas). La acestea se adaugă prețioasele caiete de regie, notițe cu indicații regizorale, precum și peste 1000 de fotografii personale care surprind momente din timpul spectacolelor sau de la repetiții. Remarcabilă este, de asemenea, corespondența purtată de regizor cu nume mari ale teatrului internațional.
Inedite în cadrul acestei colecții sunt înregistrările a zeci de spectacole puse în scenă de Andrei Șerban în lumea întreagă, care au fost digitizate: „Samuel Beckett Happy days” (Public Teatre New York, 1980); „A 12-a noapte în Boston” (American Repertory Theater Boston, 1989); „Dorința” (Teatrul Almeida Londra, 1990); „Rogiletto” (Teatro La Fenice Veneția, 1991); „Livada cu vișini” (Teatrul Național București, 1992); „Oedipe: premieră Enescu” (Opera București, 1995); „Îngerul de foc” (Amsterdam Opera, 1998); „Shakespeare Neguțătorul din Veneția” (American Repertory Theatre Boston, 1998); „Văduva veselă” (Opera de Stat din Viena, 1999); „Avarul, comedie franceză” (Paris, 2000); „Îmblânzirea scorpiei” (American Repertory Theater, Boston); „Vecerniile siciliene” (Opera Bastille Paris, 2003); „Visul unei nopți de vară la Chicago” (Lyric Opera of Chicago, 2005); „Trei surori” (Teatrul Național din Budapesta, 2010); „Otello” (Opera Bastille Paris, 2011). Foarte valoroase pentru viitoarele cercetări de specialitate sunt și înregistrările workshopurilor de la Cluj-Napoca, Arad și Sfântu-Gheorghe sau cele cu studenții săi din Master Class Columbia NY.
În fondul „Andrei Șerban” se mai găsesc numeroase cărți, periodice, dosare care conțin cronici de spectacole, broșuri și extrase din presă, precum și obiecte personale ale regizorului român. Ca scriitor, Andrei Șerban ne propune o autobiografie bilingvă, în două părți, „Călătoriile mele/ My Journeys” (Editura Institutului Cultural Român, București, 2008), precum și o serie de alte volume de specialitate care îi descriu activitatea regizorală.
Ultimele materiale intrate în această colecție ne-au fost donate de Andrei Șerban la finalul lunii mai, când, venit la Festivalul Shakespeare, a vizitat și Muzeul Cărții și Exilului Românesc. Domnia sa ne-a adus mai multe cărți, printre care volumul „Niciodată singur” și cea de-a treia ediție a volumului „O biografie”, apărută la Editura Polirom, în anul 2022. „E, cred, nevoie de o explicație pentru noua copertă. De ce acum, mai avansat în vârstă, revin la o imagine de tinerețe? Pentru că portretul tânărului regizor care eram este creația tatălui meu, cunoscutul fotograf George Șerban, de care sunt foarte mândru.
Una dintre metaforele ce revin constant în O biografie este „floarea tinereții‟. Ce fericit ar fi tata să știe că nimeni nu a fixat pe peliculă că el floarea rară, pe care o aveam natural și fără efort la acea vârstă, neștiind cât de greu îmi va fi mai târziu să nu o pierd.
Oare o mai am?
Întrebare pentru o altă carte…ˮ – „O biografie”, Editura Polirom, 2022
Cu prilejul acestei ultime vizite, Andrei Șerban ne-a adus, pentru a completa fondul existent, un tablou portret, distincții, diplome, roba purtată la decernarea, de către Universitatea Ovidus, din Constanța, a titlului Doctor Honors Causa, dar și mai multe afișe. Marele regizor ne-a făcut onoarea de a semna ultimele cărți donate, precum și un afiș al spectacolului „A douăsprezecea noapte”, de Willam Shakespeare, în regia lui Andrei Șerban.
