Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie ce vizează un posibil comportament anticoncurenţial al unor companii care îşi desfăşoară activitatea pe piaţa furnizării de carte din România.
Companiile investigate sunt: Editura Vremea S.R.L., Curtea Veche Publishing S.R.L., Publica Com S.R.L., Nemira Publishing House S.R.L., Humanitas S.A., RAO Distribuție S.R.L., Editura Trei S.R.L., Grupul Editorial Art S.R.L., Editura Polirom S.A., Grup Editorial Litera S.R.L., Direct Client Services S.R.L., Librăriile Humanitas S.A. și Asociația Editurilor din România.
Autoritatea de concurenţă deţine indicii privind o posibilă coordonare a comportamentului comercial, manifestat prin refuzul colectiv și coordonat de a vinde către un anumit client și/sau posibil concurent, cu intenția de a-l elimina de pe piață.
În acest context, Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la sediile şi punctele de lucru ale companiilor investigate.
Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă importantă în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial, efectuarea acestora nereprezentând o antepronunţare a Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte existenţa unei încălcări a Legii concurenţei.
Documentele ridicate se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice. Inspecţiile inopinate au fost autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate.
În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor.