Membrii Partidului Mișcarea Populară Dolj au avut, astăzi, alegeri. Peste 250 de reprezentanți din tot județul s-au reunit, la Filarmonica Oltenia, pentru a valida o nouă conducere. Acestora li s-au alăturat invitați din alte partide sau delegați de la nivel regional sau național. Pentru președinția partidului a candidat Dan Păloiu. Alături de acesta, din conducere vor mai face parte nume sonore sau mai puțin sonore ale politicii doljene – Ion Groza, Mihnea Modran, Marin Țăpurin, Alina Barbu, Laura Stoica. În total, din Consiliul Executiv fac parte 21 persoane. Alte trei persoane – Mari Dănciulescu, Aurel Turcitu și Auraș Criuceru – compun Comisia de Cenzori. Nu în ultimul rând, Comisia de Integritate va fi compusa din 5 membri. Unul din invitații „de la centru”, deputata Cătălina – Nicoleta Bozianu, deputat de Prahova. Aceasta a ținut să explice că „proiectul de țară al PMP este unirea cu Republica Moldova. Partidul nostru nu ar fi fost posibil, dacă președintele nostru, Traian Băsescu, nu ar fi inițiat acest proiect. Avem marea șansă se a învăța din experiența politică a singurului mare om de stat pe care îl are România”, a explicat aceasta. Bozianu a continuat cu un atac la principalele partide de pe eșichieriul politic. „Puterea politică legitimată prin vot se află într-o gravă criză de credibilitate în raport cu proprii cetățeni. Oamenii au din ce în ce mai puțină încredere în partide și în politicieni. Indiferent de sondajele de opinie aruncate pe piață, vedem că PSD și PNL sunt incapabile să restabilească încrederea dintre români și factorul politic. PSD nu este capabil să guverneze, iar PNL nu este capabil să facă opoziție”, a mai punctat aceasta. Cu toate acestea, deputata de Prahova nu a oferit nicio soluție salvatoare pentru eventuala caștigare a scutinelor electorale de anul viitor sau de peste 2 ani. A vorbit despre „legiunile de activiști ale PSD și PNL” fără a explica ce ar opri partidul „singurului mare om de stat” să facă același lucru. Mai mult decât atât, tirul lui Bozianu a țintit în PNL despre care a afirmat că „face opoziție prost”. Câteva întrebări se impun, totuși, oare aceasta nu știa de faptul că în sală erau invitați și de la partidele criticate? Sau numai PNL nu face opoziție? Despre USR, ALDE, niciun cuvânt? Și șurul acestor întrebări ar putea continua. Să afirmă că ești singurul partid care face opoziție, dar să nu arăți cum, asta miroase a demagogie. După cum, tot demagogie poate fi catalogată și venirea în fața unor oameni cu un text scris pe care îl citești la prima vedere și stai secunde bune sa-ți „cauți rândul”. Acesteia i-a urmat la microfon un alt deputat – de diaspora – Doru Coliu – care a ținut să precizeze că s-a implicat în politică deoarece s-a „săturat de părerologi. PMP mi-a oferit șansa să evoluez în politică fără relații și, la patru ani de la înființare, am ajuns să reprezint peste 6 milioane de români din diaspora. Nu trebuie uitat un lucru, când spunem că este vinovat politicianul, spunem că suntem vinovați noi. Pentru că noi i-am ales”. Un punct important în desfășurarea Convenției Județene l-a constituit prezentarea „raportului de activități” de către Florin Gorgonetu. Acesta a spus că PMP a avut „o creștere spectaculoasă. La primele confruntări majore PMP a reușit să intre în Parlamentul European și al României, având grupuri în ambele Camere. În schimb, organizația Dolj nu a reușit să obțină un rezultat care să ne bucure. De la constituire, conducerea de la acea vreme nu a reușit să găsească resursele pentru a acoperi întregul județ. În preajma alegerilor, cu toate eforturile depuse, scorul electoral nu avea să fie unul satisfăcător. Cu un procent de sub 5%, nu am reușit să avem oameni în Consiliul Județean. Mai grav a fost că PMP nu a avut candidat la alegerile din 2016 pentru că Organizația Municipală nu a reușit să strângă cele 3.000 de semnături necesare deăunerii unei candidaturi. De asemenea, nu s-a putut depune nici lista de candidați pentru Consiliul Local Craiova din aceleași motive. Și asta în condițiile în care la Consilul Județean, unde am reușit să depunem lista de candidați, din aproximativ 12.000 voturi, pete 8.000 au fost din Craiova. La nivel de județ, PMP a reușit să depună liste de candidați în 50% din cele 111 localități. În urma alegerilor, PMP a obținut 49 consilieri locali în 29 de localități din care 4 au devenit viceprimari”, după cum se arată în raport.
