În ultimele 48 de ore, polițiștii cu atribuții pe linie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au desfășurat acțiuni pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente de circulație şi creşterea gradului de siguranţă rutieră pe drumurile publice.
Astfel, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat peste 270 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 110.000 de lei.
Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut 38 de permise de conducere şi au retras 4 certificate de înmatriculare.
Totodată, polițiștii au constatat 10 infracțiuni la regimul circulației rutiere.
În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au oprit pentru control, un autoturism condus pe strada Doljului, din Craiova, de un tânăr de 24 de ani, din localitate.
Tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o concentraţie de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, iar cercetările sunt continuate urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă.
De asemenea, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Dolj au depistat un bărbat de 43 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe strada Henry Ford cu viteza de 136 km/h .
Și pe Calea București polițiștii au depistat un bărbat de 43 de ani, din Drăgănești-Olt, care conducea cu 105 km/h.
Cei în cauză au fost sancţionați contravenţional conform OUG 195/2002, cu amenda în valoare de 1305 lei fiecare, iar ca măsură complementară le-a fost reţinut permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.