În prima zi de şcoală, specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Dolj din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog s-au aflat în mijlocul elevilor de la Liceul Tehnologic Transporturi Căi Ferate din Craiova, pentru a le transmite mesaje de prevenire a consumului de droguri şi a le prezenta serviciile pe care instituţia le oferă.
Şi în acest an şcolar, elevii şi cadrele didactice vor participa la proiecte şi activităţi de prevenire a consumului de tutun, alcool şi droguri, care promovează un stil de viaţă sănătos, alternative la consumul de substanţe şi dezvoltarea abilităţilor de refuz al consumului acestor substanţe. Proiectele se adresează elevilor pe cicluri de şcolarizare (preşcolar, primar, gimnazial şi liceal) şi conţin teme adaptate nivelului lor de înţelegere şi asimilare.
În scopul creşterii nivelului de informare, educare şi conştientizare a elevilor în vederea neînceperii consumului de droguri şi evitarea trecerii de la un consum experimental şi ocazional, la un consum regulat, pentru dezvoltarea rolului proactiv al familiilor în viaţa copiilor, precum şi pentru adoptarea unui stil de viaţă sănătos la nivelul populaţiei generale, CPECA Dolj, ISJ Dolj şi ceilalţi parteneri instituţionali vor contribui la întărirea şi eficientizarea parteneriatului public-privat.
Contăm şi în acest an pe sprijinul şi deschiderea tuturor colaboratorilor instituţionali în îndeplinirea obiectivelor Strategiei Naţionale Antidrog, respectiv a Strategiei Judeţene Antidrog 2014-2020 şi a Planului său de Acţiune.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !