Școala Gimnazială „Mihai Viteazul”, din Craiova, este partener, alături de mai multe ONG-uri europene, în cadrul proiectului Dove – „Ai încredere în tine”. Proiectul Dove va fi implementat în cât mai multe școli din Romania, prin intermediul Ministerului Educației si Cercetării.
„La nivel european, s-a constatat o scădere a stimei de sine a tinerilor și adolescenților, mai ales în ceea ce privește cele spuse de către alții în ce privește aspectul lor exterior. În acest sens, un grup mai mare de asociații non-profit din Europa au decis să pună la dispoziția școlilor o disciplină opțională, „Am încredere în mine”. Aceasta va fi predată de către diriginți la clasele V – VIII, iar elevii vor afla, astfe, ce înseamnă valoarea unui om, dar și ce înseamnă să influențeze viața cuiva”, a declarat Alexandrina Năstase, directorul Școlii Gimnaziale „Mihai Viteazul”.
La nivel mondial, peste 50% dintre fete nu au o stima de sine ridicată în ceea ce privește înfățișarea. Datorita acestui lucru: 80% dintre acestea evita sa se vadă cu prietenii sau familia, 70% dintre acestea nu obișnuiesc să își susțină opiniile, chiar dacă cred cu tărie in ele, 70% dintre ele se înfometează, acțiune ce conduce către numeroase problem de sănătate. La nivel psihologic, acești copii sunt stresați, suferă de anxietate, depresie și chiar au gânduri suicidale, iar în majoritatea cazurilor soluția identificată de aceștia se regăsește în obiceiuri nesănătoase: înfometare, fumat, evitarea exercițiilor fizice și din ce în ce în mai multe cazuri se ajunge până la uzul de alcool sau droguri. Un impact important se poate observa la nivelul rezultatelor școlare.