Alegerile pentru conducerea Federației Române de Handbal s-a încheiat, joi, cu o surpriză, să sperăm de bun augur. Constantin Din (157 voturi) l-a batut, „la diferență de scor”, pe Alexandru Dedu (66 voturi), conform http://gsp.ro.

„Mă simt onorat şi mândru să mă alătur echipei care va încerca redresarea handbalului românesc.
Îmi voi folosi toată experienţa acumulată, atât în perioada activității sportive cât şi în administrație, pentru a fi alături de toti cei care iubesc acest sport.
Mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut în acest proiect în care am fost implicat şi mi-au acordat încrederea lor”, a precizat directorul executiv al SCM Craiova, Adrian Cosman, membru în noul Consiliu de Administrație.

Si Eduard Novak, ministrul Sportului, a salutat alegerea lui Constantin Din în fruntea FRH: „Am aflat veștile legate de rezultatul alegerilor de la Federația Română de Handbal, unde a câștigat domnul Constantin Din, fost arbitru internațional. Pentru următorii patru ani, handbalul românesc va avea un nou președinte, o nouă conducere. Vreau să salut activitatea de până acum a domnului Alexandru Dedu și să urez mult succes noii echipe. Cred că o preluare de ștafetă este întotdeauna binevenită. Handbalul are șansa de a crește și de a avea rezultate internaționale remarcabile și am încredere că noua conducere va face tot ce e necesar pentru ca acest sport să fie tot mai profesionist și mai de succes. Noi suntem alături, pentru a sprijini și îndruma, acolo unde va fi nevoie!”.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !