INVESTIGAŢII DECLANŞATE
În 2017 au fost declanşate 19 investigaţii privind posibile încălcări ale Legii concurenţei, cu 31,5% mult faţă de anul precedent. În acelaşi timp, comparativ cu ceilalţi ani, în 2017 s-au înregistrat cu 6 mai multe faţă de 2015, iar comparativ cu anul 2014, numărul investigaţiilor declanşate s-a dublat (10);
Investigaţiile vizează, printre altele, piaţa leasingului financiar şi a creditelor de consum, serviciilor de distribuţie a gazelor naturale şi a serviciilor conexe, servicii medicale, asigurări de aviaţie, maşini şi utilaje agricole, semnalizare rutieră;
Cele mai multe investigaţii deschise vizează cartelurile (11), urmate de investigaţii privind abuzul de poziţie dominantă (5).
INVESTIGAŢII FINALIZATE
Autoritatea de concurenţă a finalizat în anul anterior 18 investigaţii, dintre care 78% vizează sectoare cheie: energie, licitaţii, profesii liberale (servicii notariale, auditori financiari), transport (taxi) etc.
AMENZI
În 2017, Consiliul Concurenţei a aplicat amenzi de 123,110,219 lei (27,35 milioane euro) cu 60.3% mai mult decât în anul anterior.
Au fost sancţionate 156 de companii sau asociaţii, din care 33 au recunoscut încălcarea legii şi au beneficiat de reduceri ale amenzilor;
O companie (AEM S.A.) a aplicat la programul de clemenţă, aducând dovezi ce au condus la soluţionarea cazului, şi a beneficiat de imunitate la amendă;
Pentru prima dată, Consiliul Concurenței a acordat reducerea amenzii pentru incapacitate de plată.
Cele mai importante amenzi:
100.870,37 lei (aproximativ 15,8 mil euro): şase companii pentru încheierea unor înţelegeri anticoncurenţiale pe piaţa comercializării contoarelor şi echipamentelor conexe pentru măsurarea energiei electrice;
422.255,99 lei (aproximativ 5 milioane euro): 33 de companii şi 4 asociaţii pentru fixarea preţului minim, respectiv facilitarea fixării preţului minim pe piaţa serviciilor de pază;
009.695,55 lei (aproximativ 1,75 milioane euro): Intrarom şi Siveco pentru trucarea unei licitaţii publice organizată de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) pentru atribuirea acordului-cadru pentru servicii de extindere şi dezvoltare a sistemului informatic;
947.086,23 lei (aproximativ 1,1 milioane euro): 3 companii pentru realizarea unei înţelegeri cu scopul limitării comercializării traductoarelor de măsurare curent TR2520A pe teritoriul României;
673.681 lei (aprox. 798.626 euro): 11 companii pentru încheierea unor înţelegeri anticoncurenţiale piaţa exploatării repartitoarelor de costuri pentru încălzire;
3,291,715 lei (aproximativ 731,492 euro): 12 companii de pe piața producţiei, distribuţiei şi comercializării de acumulatori auto (1 producător și 11 distribuitori) pentru stabilirea prețului de revânzare a produselor;
056.314 lei (aproximativ 655.904 euro): CRH Ciment (România) SA şi Comnord SA pentru punerea în practică a unei concentrări economice înainte de a fi autorizată de autoritatea de concurenţă (Lafarge Romcim SA şi Comnord SA au preluat împreună Lafarge Comnord SA; în 2015 Lafarge a fost preluat de CRH);
810.243 lei (aproximativ 600.000 euro): Camera Notarilor Publici Suceava și 72 de notari publici din Suceava şi Botoşani, membri ai acestei organizaţii pentru stabilirea unei grile de onorarii minimale având valori mai ridicate decât onorariile minimale aprobate prin ordin al Ministrului Justiţiei.
364 lei (aproximativ 36.000 euro): 7 companii de pe piața serviciilor de transport local de persoane în regim de taxi din Iaşi şi ”Camera Naţională a Taximetriştilor din România” – Filiala Iaşi pentru constituirea unui cartel (fixarea tarifelor);
985 lei (aproximativ 26.700 euro): 8 companii de pe piaţa distribuţiei de filme către cinematografe (3 distribuitori de film şi 5 exploatanţi de cinematografe) pentru fixarea preţului de intrare la spectacolele de cinema;
322 lei (182.000 euro): Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR) pentru fixarea unui nivel al onorariului mediu orar și a unui număr minim de ore aferente unei misiuni de audit;
439 lei (aproximativ 120.000 euro): 8 companii de pe piața de acumulatori auto (1 producător, Caranda, și 7 distribuitori) pentru stabilirea prețului de revânzare a produselor și împărțirea piețelor de desfacere.
INVESTIGAŢII ÎN DERULARE
La sfârşitul anului 2017, Consiliul Concurenţei avea în derulare 36 de investigaţii privind posibila încălcare a legii concurenţei, cu una mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Peste 47% dintre investigaţiile în desfăşurare la 31 decembrie 2017 vizau înţelegeri de tip cartel, iar 30,5% aveau ca obiect abuzul de poziţie dominantă.
ANCHETE SECTORIALE
În 2017, s-au declanşat 4 anchete sectoriale (comercializarea cu amănuntul a carburanţilor, comercializarea sării pentru deszăpezire, iluminat public, alimentare cu apă şi canalizare), şi au fost finalizate tot 4 (producţia şi distribuţia de medicamente, gestionarea resurselor de apă de suprafaţă, comunicații electronice multiplay, piaţa serviciilor de asistenţă medicală şi activităţile conexe acesteia);
La sfârşitul lunii decembrie 2017 existau 11 anchete sectoriale în derulare, la fel ca la sfârşitul anului 2016.
INSPECŢII INOPINATE
În 2017 s-au desfăşurat 22 de astfel de inspecţii inopinate la 135 de sedii şi puncte de lucru, comparativ cu 2016, când s-au organizat 13 de astfel de acţiuni la 68 de sedii.
CONCENTRĂRI ECONOMICE
Autoritatea de concurenţă, pe parcursul anului 2017, a emis 60 de decizii privind notificările concentrări economice, cu 3 mai puţine faţă de anul trecut. Din cele 60 de tranzacţii analizate, 4 au fost autorizate cu condiţii:
Grupul Lactalis a preluat Covalact SA şi Lactate Harghita SA cu condiţia de a cesiona marca de unt „La Dorna”;
Pentru a putea prelua Payzone SA, compania PayPoint Services SRL s-a angajat să nu crească, pentru o anumită perioadă, prețul solicitat anumitor companii pentru prestarea serviciilor de încasare a facturilor. De asemenea, compania şi-a luat anumite angajamente menite a asigura că firmele concurente şi care operează rețele de terminale de plată pot să obțină accesul în spațiile comerciale necesare instalării terminalelor de plată situate în mediul rural;
Reţeaua de clinici de imagistică Hiperdia a fost preluată de Afideea cu condiţia ca aceasta să cesioneze activităţile derulate prin clinica Hiperdia din Arad, clinica Hiperdia din Orăştie, judeţul Hunedoara, clinicile Hiperdia din Cluj (cea situată pe strada Observatorului şi cea de pe strada Croitorilor);
Familia Radu a preluat  Postmaster SRL şi Zoto Investments BV. Tranzacţia a fost autorizată cu condiția respectării unor angajamente asumate de Familia Radu pe piaţa de trimiteri interne de publicitate adresată (exemple: flyere, broşuri etc.).
RELAŢIA CU INSTANŢELE DE JUDECATĂ
Consiliul Concurenţei a avut calitate procesuală în 189 dosare privind concurenţa, faţă de 173 în 2016;
Procentul hotărârilor Înaltei Curţi de Casație și Justiție, favorabile Autorităţii de Concurenţă este 100% pentru al 3-lea an consecutiv;
Curtea de Apel Bucureşti a menţinut 72% dintre amenzile contestate în 2017.
AJUTOR DE STAT
Consiliul Concurenţei a analizat 103 de acte normative din punct de vedere al incidenței cu reglementările din domeniul de ajutorului de stat;
De asemenea, a emis aviz din punct de vedere al conformității cu reglementările europene în domeniu pentru 101 măsuri de ajutor de stat și de minimis, ce implică fonduri europene și naționale în valoare totală de 3,12 miliarde euro.
În anul 2017, au fost finalizate prin decizie de autorizare din partea CE următoarele cazuri:
Ajutoarele acordate pentru înființarea de noi linii aeriene, de pe aeroportul Tulcea;
Prelungirea schemei de ajutor de stat privind transportul combinat de tip Ro-La;
Prelungirea schemei privind asigurarea creditelor la export pe termen scurt.
PROIECTE
A fost aprobată finanţarea proiectului Proiect BigData, proiect prin care se urmăreşte dezvoltarea şi implementarea unor aplicaţii informatice adaptate nevoilor de prevenţie specifice ale Consiliului Concurenţei pentru monitorizare de licitaţii trucate, cartel screening, grupuri de interese, anchete sectoriale şi concentrări economice;
Proiectul privind analiza impactului ajutoarelor de stat a fost aprobat, urmând să fie implementat începând cu 2018, în colaborare cu Banca Mondială;
Monitorul Carburanţilor, proiect asemănător Monitorului Preţurilor – prin aprobarea memorandumului cu tema „Măsuri destinate consolidării cadrului legal cu privire la monitorizarea şi evaluarea funcţionării pieţei de carburanţi.
NOI ATRIBUŢII
Ca urmare a recomandărilor OECD, s-a înfiinţat Consiliul Naţional de Supraveghere în domeniul Naval care va funcţiona în cadrul Consiliului Concurenţei şi care va avea un rol de supraveghere a aplicării legislaţiei din domeniu şi de sancţionare a posibilelor încălcări ale normelor concurenţiale.
AVIZE ŞI PUNCTE DE VEDERE
– În 2017, Consiliul Concurenţei a elaborat 176 de avize, opinii şi puncte de vedere, cu 65 mai puţine decât în anul anterior;
Printre recomandările Consiliului Concurenţei se numără:
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind acţiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispozițiilor legislației în materie de concurență, care transpune în legislaţia naţională o Directiva (2014/104/UE);
Proiectul a fost coiniţiat de către Consiliul Concurenţei împreună cu Ministerul Economiei si prevede exercitarea acţiunilor în despăgubire de către persoanele prejudiciate de încălcări ale legislației în domeniul concurenţei.
Transpunerea Directivei (UE) 2016/943 privind protecția know-how-ului și a informațiilor de afaceri nedivulgate (secrete comerciale) împotriva dobândirii, utilizării și divulgării ilegale – colaborare cu Ministerul Economiei (coordonator), Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), Ministerul pentru mediul de afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.
20 DE ANI DE CONCURENŢĂ ÎN ROMÂNIA: 1 miliard euro – Economii pentru consumatori; 574, 7 milioane euro – Amenzi; 158,7 milioane euro – Buget.
În cei 20 de ani de activitate, Consiliul Concurenței a generat peste 1 miliard de euro economii pentru cetățenii români, arată un studiu al Academiei de Studii Economice, care a evaluat impactul politicii de concurență din România asupra 10 industrii-cheie din economia națională: servicii bancare, asigurări de răspundere civilă auto obligatorie, administrare de fonduri de pensii private, producerea și comercializarea cimentului, telecomunicații mobile, farmaceutică și servicii de sănătate, producerea și comercializarea energiei electrice, distribuția carburanților, retail și respectiv profesii liberale.
Au fost declanşate 345 investigaţii;
A aplicat amenzi în valoare de 574,8 milioane euro, cele mai mari amenzi fiind aplicate în anul 2011, 294,16 milioane euro.
Peste 90 % din sancțiuni au fost aplicate pentru practici anticoncurențiale, respectiv înțelegeri între companii și abuz de poziție dominantă, și doar 1% pentru omisiunea notificării unei tranzacții;
Bugetul Autorității de concurență, în cei 20 de ani de funcționare, este de aproximativ 158,7 milioane euro. Trebuie menționat că, în 2004, Oficiul Concurenței a fost preluat de Consiliul Concurenței.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !