Parlamentul European a aprobat astăzi cu o foarte largă majoritate un raport privind activitatea Băncii Europene de Investiții (BEI) și prioritățile BEI pentru următoarea perioadă, realizat de deputatul european Marian-Jean Marinescu.
Parlamentul European cere BEI să acorde o atenție mai mare investițiilor în economie și în crearea de locuri de muncă pe termen lung, îndeosebi pentru tineri. De asemenea deputații europeni le solicită reprezentanților BEI să își intensifice eforturile pentru a îmbunătăți capacitatea statelor membre de a absorbi resursele UE, inclusiv fondurile structurale, în contextul unor rate mici de absorbție în multe țări.
„Temele cele mai dezbătute în ultimii ani au fost dezvoltarea economică și crearea de locuri de muncă. Acestea două deziderate nu se pot îndeplini decât prin investiții și prin capital de lucru. Statele membre, din cauza crizei economice, au scăzut investițiile publice. Băncile, din cauza problemelor pe care le-au avut, au scăzut creditele pentru IMM-uri şi au mărit costurile de finanțare. Fiind o bancă de investiții, BEI ar putea face exact aceste două lucruri: să dirijeze credite pentru investiții și să contribuie la mărirea capitalului de lucru pentru IMM-uri”, a arătat raportorul parlamentului, Marian-Jean Marinescu.
Deputații europeni mai cer BEI să se asigure că banca îşi îndeplinește obiectivul de a genera locuri de muncă pentru cel puțin jumătate de milion de europeni în 2014 prin împrumuturi pentru proiecte de infrastructură, eficiența resurselor, dezvoltarea cunoașterii și a competențelor, IMM-uri.
„BEI poate avea un rol hotărâtor în optimizarea investițiilor și în generarea de noi locuri de muncă, inclusiv pentru tineri. Acest lucru trebuie făcut cu prioritate, folosinduse resursele existente şi instrumente suplimentare, în colaborare cu statele membre, a unor planuri de investiții ajustate nevoilor naționale. Aceasta trebuie să fie o prioritate nu doar în țări foarte sigure, dar și în țările care au probleme”, a arătat Marian-Jean Marinescu în plenul Parlamentului.
Raportul subliniază și problemele de transparență din activitatea BEI și necesitatea unei supravegheri prudențiale a BEI de către Banca Centrală Europeană. Raportul mai cere cuplarea instrumentelor de partajare a riscurilor între activitățile BEI și ale Fondului European de Investiții, astfel încât să fie atinse obiectivele Europa 2020 și să fie sprijinit Pactul de Stabilitate și Creștere.
BEI a beneficiat de o majorare de capital plătit de 10 miliarde de euro, ceea ce facilitează alocarea adițională, pentru perioada 2013-2015, a 60 de miliarde de euro pentru împrumuturi pe termen lung pentru proiecte europene.