Luni, polițiștii Biroului Rutier Craiova au organizat acțiuni pentru prevenirea accidentelor de circulație generate de neacordarea priorităţii de trecere pietonilor ce au acest drept. De asemenea, polițiștii au acționat și pe linia prevenirii accidentelor de circulație generate de traversările neregulamentare.
Ca urmare a activităților desfășurate de polițiștii rutieri au fost constatate și aplicate 48 sancțiuni contravenționale de peste 8600 lei, dintre acestea 3 amenzi fiind aplicate unor șoferi pentru neacordare prioritate pietonilor, iar alte 36 sancțiuni au fost aplicate pentru traversări neregulamentare.
În cadrul acțiunii a fost depistat G.MARIAN, 35 de ani, din Craiova în timp ce conducea un autoturism, pe Calea Bucureşti, iar la trecerea pentru pietoni semnalizată corespunzător nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversare. Acesta a fost sancționat contravențională, iar ca măsură completară i s-a permisul de conducere în vederea suspendării.