Parohia „Sfântul Nicolae” – Brânduşa din Craiova a desfăşurat în această perioadă mai multe acţiuni caritabile, îndreptate spre familiile aflate în nevoie, din mediul rural. Astfel, în perioada 15 ianuarie – 15 februarie, mai multe familii dezavantajate social din şase comunităţi rurale din Arhiepiscopia Craiovei au fost sprijinite cu produse de îmbrăcăminte, încălţăminte, jucării şi cu alimente de bază. Bunurile, înainte de a fi donate, au fost triate şi împachetate pe categorii de vârstă. Parohul bisericii, preotul Gabriel Sorescu, a precizat că a dezvoltat o colaborare importantă cu mai mulţi preoţi din mediul rural, colaborare ce vizează sprijinirea familiilor din categorii sociale defavorizate. Totodată, un rol important în organizarea acestor acţiuni filantropice îl au voluntarii din cadrul Parohiei.

„Mulţumim doamnei Mihaela Calotescu, doamnei Daniela Ionescu şi doamnei Aurelia Şandru, care se ocupă de trierea hainelor şi împachetarea lor. În multe situaţii dânsele caută să identifice beneficiarii din familiile în nevoie aflate în mediul rural. Totodată, colaborăm cu preoţii din comunităţile rurale, preoţi care vin, iau aceste bunuri şi le duc la cei în nevoie din comunităţile lor”, a subliniat preotul Gabriel Sorescu, Parohul bisericii „Sfântul Nicolae” – Brânduşa.

În cadrul acestor acţiuni au fost sprijinite familii aflate în dificultate din localităţile Tâmbureşti, Bucovicior, Panaghia, Raieţi, Golfin, din judeţul Dolj, şi din localitatea Vladimireşti, judeţul Gorj.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !