Veste bună pentru europenii blocați la granița dintre Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și Franța. Începând de la orele 0,01 ale zilei de 23 decembrie, autoritățile franceze au permis tranzitarea statului francez. Europenii carde doresc să tranziteze Franța au obligația de a prezenta un test negativ pentru infecția cu COVID-19, efectuat cu maximum 72 de ore înaintea deplasării.
Sunt acceptate atât testele PCR, cât și cele antigen care sunt sensibile la noua tulpină a coronavirusului. Lista testelor antigen acceptate urmează să fie publicată de către Ministerul francez al Solidarității și Sănătății.
Aceste reglementări rămân în vigoare până cel puțin pe 6 ianuarie 2021, sub rezerva unei posibile reevaluări la nivel bilateral sau european.
Cu privire la condițiile de reluare a transportului rutier de mărfuri, acestea vor fi comunicate de autoritățile franceze în cel mai scurt timp.
Textul complet al Recomandării Comisiei Europene privind o abordare coordonată a călătoriilor şi transportului în răspuns la tulpina virusului SARS-CoV-2 observată în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord poate fi consultat pe pagina de internet: https://ec.europa.eu/info/files/commission-recommendation-coordinated-approach-travel-and-transport-response-sars-cov-2-variant-observed-united-kingdom_en.