Un bărbat și-a pierdut viața, în această dimineață, pe DN 55, în afara localității Bratovoești.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului Rutier Dolj, care au constatat că un bărbat de 34 de ani, din comuna Rojiște, ar fi pierdut controlul direcției și s-a răsturnat în decor.
Din nefericire, bărbatul a decedat.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.