În această seară, polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Filiași au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe DN 6, pe raza comunei Brădești, sat Răcarii de Jos, a avut loc un accident rutier.

La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au stabilit că un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din Scaești, pe DJ 696 F, pe raza satului Răcarii de Jos, direcția către Filiași, la intersecție cu DN6, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din Târgu Jiu, care, din impact, a fost proiectat pe sensul opus de mers, fiind acroșat de un autoturism condus de o tânără de 22 de ani, din Craiova.

În urma evenimentului rutier, conducătorul auto de 24 de ani și cel de 20 de ani, precum și doi pasageri din autoturismul condus de cel de-al doilea, au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind constienți şi cooperanți.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvarşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !