Accident, în această dimineață, în comuna doljană Pielești. Un tânăr de 20 ani din comuna Burdujani, Ilfov, care conducea un microbuz transport persoane pe DN 65, pe raza comunei Pieleşti a pierdut controlul volanului. Acesta a deviat pe contrasens și s-a izbit de un autoturism condus de un bărbat de 29 de ani, din Târgu Jiu.
La faţa locului au ajuns 2 ambulanţe SMURD, o autospeciala transport victime multiple şi o autospecială de descarcerare din cadrul I.S.U. Dolj, precum şi 2 ambulanţe din cadrul S.A.J Dolj.
În urma accidentului, bărbatul de 29 ani, care inițal era încarcerat în autovehicul şi alte 8 persoane, respectiv conducătorul microbuzului şi 7 pasageri din acesta, cu vârste cuprinse între 25 şi 50 de ani, au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, toţi fiind conştienţi.
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă iar cercetările sunt continuate în vederea lămuririi împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !