Aproximativ zece milioane de europeni și-au găsit un loc de muncă între 2007 și 2014 și alte aproximativ 9 mililioane au obținut o diplomă sau un certificat de calificare. De asemenea, numeroși alți europeni și-au completat competențele.
Comisia Europeană a publicat, astăzi, o evaluare a investițiilor realizate din Fondul Social European (FSE) pentru perioada 2007 – 2013. Evaluarea a fost făcută de experți externi pentru a garanta independența sa.
Raportul arată cum Fondul a adus o veritabilă schimbare în viața europenilor. La finele anului 2014, 9,4 milioane de europeni își găsiseră un loc de muncă cu ajutorul Fondului Social European în timp ce alți 8,7 milioane au obținut o diplomă. Alte 13,7 milioane persoane au obținut certificate de calificare sau si-au lărgit baza de competențe.
Fondul Social European este primul fond al Uniunii Europene, creat prin tratatul de la Roma, din anul 1957. El este principalul instrument european destinat pentru investirea în capitalul uman. Ajutarea cetățenilor în a-și găsi un loc de muncă, precum și integrarea persoanelor defavorizate în societate și asigurarea celor mai bune perspective, au fost principalele priorități ale Fondului.
Suma totală alocată pentru perioda 2007 – 2013 s-a ridicat la 115,6 milioarde Euro, din care 76,8 miliarde au provenit de la Bugetul Uniunii Europene, 35,1 miliarde de la statele membre și 3,7 miliarde, din finanțe private.
Trending
- Armata amazoanelor filișene, frenezie pe internet
- Zilele Craiovei: Mari artiști, show aviatic, parade și echitație
- Campanie de colectare a deșeurilor electrice și electronice
- „Crăiasa Zăpezii“ și „Gogoașa și Năzdrăvanul Petrișor“, în week-end la Colibri
- Urmărit internațional, depistat de jandarmii doljeni
- CNAS recrutează specialiști IT
- Filarmonica „Oltenia”: O seară între romantism și contemporan
- Oglinda Trecutului
- Topul celor mai accesibile destinații de city-break
