Edilii jude’eni au lansat, miercuri, site-ul www.doljtransport.ro. Acesta conține informații despre toate traseele licențiate de transport în comun ale județului Dolj – în prezent aproximativ 104 trasee. Acesta va fi gestionat de către autoritatea de specialitate din subordinea instituției.

„Vorbim despre un demers implementat de către Direcția de Imagine a CJ, un demers care a vizat realizarea unui site destinat Autorității Județene de Transport, conținând o întreagă serie de informații necesare cetățenilor care vor să ajungă în diferite comune din Dolj.

Se regăsesc aici peste 100 de trasee din care călătorii pot alege și, de asemenea, beneficiarii au la dispoziție date privind operatorii, tipul mijloacelor de transport cu care pot circula sau stațiile de oprire intermediare până la destinația dorită.

Tot pe acest site există o rubrică destinată celor care doresc să transmită în mod simplu reclamații și sesizări, iar la secțiunea de atenționări vor fi afișate cursele care au suferit suspendări sau modificări, din diverse motive.

Trebuie să se știe faptul că această inițiativă este a doua din România, fiind însă și cea mai completă din țară. Am făcut un pas uriaș în direcția informării cetățenilor din Dolj cu privire la serviciile de transport județean pe care CJ, prin intermediul autorității noastre de profil, le gestionează“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.

La rândul său, vicepreședintele CJ Dolj, Cosmin Vasile, a precizat faptul că proiectul de modernizare a activității de transport județean de persoane va continua cu o nouă etapă, care va extinde informatizarea serviciilor oferite publicului.

„Site-ul pe care îl lansăm astăzi le permite tuturor locuitorilor din Dolj și nu numai să își configureze o rută de călătorie sau să beneficieze în timp real de orice fel de informație în legătură cu destinația pe care o au în vedere. Această inițiativă, chiar dacă în străinătate este una obișnuită, pentru România reprezintă o noutate.

Ne propunem ca, în viitor, să aducem îmbunătățiri demersului nostru, cu atât mai mult cu cât ne dorim ca, prin autoritatea de transport, să realizăm în perioada următoare conexiuni mai bune între Craiova și localitățile din județ.

Proiectul care se conturează presupune implementarea unui sistem de e-ticketing, cu posibilitatea de a rezerva on-line biletele, dar și de a le achita direct prin telefonul mobil, indiferent de operator, precum și determinarea în timp real, prin intermediul GPS, a locului în care se află cu exactitate mijlocul de transport. Cel mai probabil, această a doua etapă o vom realiza cu ajutorul fondurilor europene, pentru că vorbim despre echipamente costisitoare“, a menționat Cosmin Vasile, vicepreședinte al Consiliului Județean Dolj.

La conferința de presă au mai participat vicepreședintele CJ Dolj Oana Bică, directorul Direcției Imagine și Coordonare Instituții Subordonate, Larisa Răducan, directorul Direcției Afacere Europene, Daniela Băluță, precum și șeful Autorității Județene de Transport, Nicolae Ciucu.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !