Personalul Sistemului de Gospodărire a Apelor Dolj, Sistemul Hidrotehnic Baraj Ișalnița Jiu-Amaradia a demarat, zilele trecute, lucrarea de decolmatare a albiei pârâului Argetoaia, în zona localității doljene Salcia.
Decolmatarea cursului de apă urmează a se realiza pe o lungime de 1065 metri și se va face în mai multe etape.
Astfel, într-o prima parte, personalul Sistemului de Gospodărire a apelor Dolj va scoate, cu mijloace mecanice, cioatele de foioase moi, de până la 40 cm, din albia pârâului Argetoaia.
În cea de-a doua etapă a lucrării, gospodarii apelor vor efectua săpăturile mecanice propriu-zise, cu un excavator pe senile, sub nivelul apei, până la doi metri adâncime.
Principalele volume pentru realizarea lucrării sunt 4788 metri cubi de terasamente.
Cel de-al doilea pârâu ce va fi decolamatat în următoarele două luni este pârâul Gârcotin,în zona localității doljene Secu.
Decolmatarea albiei pârâului Gârcotin va fi realizată pe o lungime de 1982 metri liniari. Lucrarea în sine va consta în scoaterea cioatelor de foioase moi și săpătura mecaniza sub nivelul albiei cu exacvatorul, astfel încât, la final abvia pârâului Gârcotin să poată fi tranzitată. Totalul volum terasamanete este de 4757 metri cubi.
Scopul principal al acestor decolmatări este acela de a mări secțiunea necesară curgerii libere a apelor și tranzitarea viiturilor.
Tot în aceste zile, angajații din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Dolj – Administrația Bazinală de Apă Jiu – sunt în plină curățenie de primăvară, acțiunile desfășurându-se fie pe albia cursurilor de apă, fie la cantoanele și lucrările hidrotehnice aflate în administrare.
Agenții hidrotehnici ai Sistemului Hidrotehnic Baraj Fântânele-Jiu au eliminat blocajele de orice fel și, totodată, au igienizat manual pârâul Baboia, în zona localității doljene Afumați, dar au continuat și curățenia cantoanelor.
Și barajele administrate de către A.B.A Jiu din Dolj sunt igienizate și le este verificată funcționarea stavilelor după anotimpul de iarnă. În acest sens menționăm barajele Fântânele și Caraula.
“Anul acesta avem cuprinse în planul tehnic mai multe lucrări de decolmatare a albiilor cursurilor de apă, aflate în administrarea Administrației Bazinale de Apă Jiu, prin subunitățile din județele Dolj, Gorj, Mehedinți și o parte din Hunedoara, pe anumite suprafețe, cu precădere în zona localităților. Avem și lucrări pe care le-am început în această lună martie în zone unde nu se mai executaseră de mai bine de 30 de ani. Amintim aici decolmatare Jiului de Vest – zona amonte confluență cu Jiul de Est”, ing. Daniel Naicu, director A.B.A Jiu.
