Administraţia Bazinală de Apă Jiu a demarat, astăzi, 23 Mai 2018, seria activităţilor dedicate sărbătoririi Zilei Internaţionale a Dunării. Tema propusă de ICPDR pentru acest an este “Fii activ!”, având în vedere că implicarea activă şi contribuţia fiecăruia dintre noi la protejarea resurselor de apă conduc la dezvoltarea economică şi socială a regiunii dunărene.
Prima acţiune de conştientizare şi educare în şcoli, susţinută de către specialiştii A.B.A Jiu, s-a desfăşurat la Grădiniţa “Phoenix” Craiova.
În cadrul unei lecții deschise preşcolarii coordonaţi de către educatorul Raiu Georgeta au putut învăța de la specialiștii Administrației Bazinale de Apă Jiu amănunte despre bătrânul fluviu și cât de important este acesta pentru statele riverane. Prichindeii au dat dovadă de pricepere și maturitate în momentul în care li s-a explicat despre lucrurile bune și cele mai puțin neplăcute aduse de acest mare fluviu. Astfel, au fost informați cu privire la datele principale ale Dunării, de unde izvorăște, prin câte țări trece și câte capitale traversează. Totodată, micuții au aflat că fluviul Dunărea este singurul din Europa care curge de la vest la est, că are un debit mediu de 7.130 metri cubi pe secundă, lucru ce-l face să fie al 28-lea fluviu din lume din punct de vedere al debitului.
În a doua parte a întâlnirii preşcolarii au învăţat despre importanţa apei în viaţa noastră, cauzele poluării şi cum să evităm acest lucru, circuitul apei în natură şi peripeţiile peştişorului “Flopi” .
La sfârşitul prezentării preşcolarii au fost răsplătiţi cu diplome şi mascota instituţiei, “Picătura”.
Pe 29 Iunie 2018, ţările din bazinul fluviului Dunărea, sub auspiciile Comisiei Internaţionale pentru Fluviul Dunărea (ICPDR), vor sărbători Ziua Dunării. Cu această ocazie, Administraţia Bazinală de Apă Jiu desfăşoara o serie de acţiuni cu peste 16 unităti de învăţământ, printre care se regăsesc: vizita elevilor la Laboratorul de Calitate a Apei din incinta Sistemului de Gospodărire a Apelor Mehedinţi, concurs de desene, concurs interactiv “Dunarea curată”, prezentări educative, acţiune de igienizare şi şedinţa Comitetului de Bazin Jiu-Dunare.