Obsesia opoziției de a ajunge la putere mai repede decât o merită și fără un vot popular în spate atinge cote patologice. Altfel nu înțelegem abordarea panicardă, alarmistă de către liderii PNL, și la centru și în județe, a mai tuturor temelor principale de pe agenda publică. În flagrant dezacord cu parametrii obiectivi ai realității, se arată într-un comunicat remis presei de Ion Cupa, președinte ALDE Dolj.
Datele statistice europene vorbesc, referitor la România, despre o economie dinamică (iată un argument de ultimă oră – locul patru în UE la creșterea afacerilor cu amănuntul, conform Eurostat). Aflată într-o lume paralelă, opoziția goală de la București panichează gratuit populația, afirmând mincinos, prin gura neagră a domnului Orban că ”nicio instituție publică nu are bani suficienți pentru salarii până la sfârșitul anului”.
Inadecvarea la realitate și la statutul său de principal partid al opoziției pare a fi linia strategică sinucigașă a PNL.
La acest discurs comico-apocaliptic, liderii Partidului Nimic Liberal adaugă un nou ingredient sulfuros: iminenta rupere a Coaliției PSD -ALDE.
ALDE este un partid serios, care înțelege să își respecte angajamentele asumate. România are nevoie de o guvernare stabilă, care este esențială pentru dezvoltarea economică și găsirea celor mai bune soluții privind echilibrele necesare din societate. ALDE nu va pune niciodată interesul său politic înaintea intereselor legitime ale cetățenilor de a avea un trai mai bun.
Toate voturile din parlament și poziționările publice esențiale demonstrează soliditatea Coaliției. Diferențele de vederi care apar sunt discutate și armonizate în interiorul Coaliției.
Speculații politice se pot face oricând. Mai cu seamă de către cei care nu pot, nu știu sau nu doresc să aibă preocupări politice serioase.
Preocuparea fundamentală a ALDE este de a găsi împreună cu partenerii noștri cele mai bune soluții pentru realizarea unei creșteri economice solide, durabile – singurul motor al unei vieți mai bune pentru toți cetățenii țării.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !