„Orice exagerări, anomalii în modul de utilizare a banilor publici trebuie eliminate. Măsura de ajustare a calculului indexării pensiilor speciale este justificată de anumite realități existente în zona acestor plăți publice care nu sunt în acord cu principiul contributivității”, se arată într-un comunicat remis presei de Ion Cupă, președinte ALDE Dolj.
„Nu este normal, de exemplu, să existe ”pensii” speciale mai mari de câteva ori decât salariile avute în timpul activității. Nemaivorbind de faptul că unele dintre acestea depășesc de 2-3 ori salariul cel mai mare din sectorul public, care este cel al Președintelui României.
Decizia prin care pensiile speciale – cele care nu se bazează pe principiul contributivităţii – nu vor mai fi indexate în funcţie de salariile celor aflaţi în activitate, ci doar în functie de rata anuală a inflaţiei este una corectă. Este un prim pas înspre o viziune unitară echilibrată a unui sistem public de pensii JUST, PREDICTIBIL și mai ales SUSTENABIL.
Această măsură nu va afecta sub nicio formă pensiile publice acordate în baza principiului contributivității.
Preocuparea guvernului din care ALDE face parte este aceea de creare a condițiilor economice pentru creșterea permanentă a pensiilor legate de principiul contributivității, în baza unei viziuni unitare.
O astfel de viziune va sta la baza reformei atât de necesare a sistemului public de pensii din România, în care s-au acumulat succesiv atâtea asimetrii și dezechilibre care riscă să producă nedreptăți pe termen lung”, se mai precizează în comunicat.