Facultatea de Științe din cadrul Universității din Craiova (UCV) organizează înscrieri pentru anul universitar 2017/2018, în perioada 10-21 iulie. Admiterea se face pe baza mediei obținute la bacalaureat.
Biochimie tehnologică: 25 de locuri la buget şi 5 locuri cu taxă
Chimie: 15 de locuri la buget şi 5 locuri cu taxă
Chimie farmaceutică: 20 de locuri la buget şi 5 locuri cu taxă
Fizică informatică: 20 de locuri la buget şi 5 locuri cu taxă
Fizică medicală: 40 de locuri la buget şi 2 locuri cu taxă
Informatică: 123 de locuri la buget, 1 loc rromi buget, 30 de locuri cu taxă
Matematică: 20 de locuri la buget şi 2 locuri cu taxă
Matematică informatică: 24 de locuri la buget şi 3 locuri cu taxă
Chimia mediului: 20 de locuri la buget şi 5 locuri cu taxă
Geografia turismului: 28 de locuri la buget, 1 loc rromi buget, 50 de locuri cu taxă
Geografie: 28 de locuri la buget şi 50 de locuri cu taxă
Carieră în peste 50 de domenii
Absolvirea acestei facultăţi le oferă studenților numeroase oportunități de carieră. Aceștia pot lucra cu ușurință în învățământ, în IT, în laboratoare de cercetare aplicată din cadrul armatei, poliției, unităților industriale și muzeelor, în managementul turismului, în urbanism și arhitectură, cadastru și cartografie, meteorologie, hidrologie, topografie, inginerie mecanică, dezvoltări de afaceri în internet, comunicații Wireless, specializare în aparate electro-medicale, în programare, în analiza datelor, în bănci și multe altele.
Gabriela Iacobescu, decan al Facultății de Științe din cadrul UCV, le împărtășește absolvenților de liceu avantajele înscrierii la această facultate, dar vorbește și despre proiectele care vor dezvolta abilitățile viitorului student. „Cred că punctul forte al facutății este diversitatea, și anume, tot ce presupune științe exacte, împreună cu geografia, ca știință a naturii. Facultatea noastră oferă studenților cunoștințele necesare să predea în școli și licee, prin absolvirea modulului pedagogic. Dar, în afară de aceste profesii de bază, studenții pot să-și aleagă multe alte domenii în care să profeseze. În ceea ce privește practica, aceasta se face în parteneriat cu peste 100 de agenți economici în întreprinderi și în institute de cercetare repartizate pe domenii. Studenții beneficiază de practică prevăzută în planul de învățământ, continuă sau în module de practică, la partenerii noștri. Un student la informatică face practică în firme IT, un student la fizică medicală face practică la firme de optometrie, în spital, în institute de cercetări. Un student la chimie face practică la agenția de mediu etc. Practica este prevăzută în planul de învățământ, în anul II. Prin aceste parteneriate, dezvoltăm și vizite de studiu și oferim și posibilitatea ca partenerii noștri să investească material în pregătirea studenților, prin burse, premii oferite la concursuri.”
Despre Științe vorbește și Radu Mihai, student în anul I, în cadrul aceleiași facultăți. „Am ales această facultate întrucât sunt pasionat de călătorii, de descoperirea unor locuri noi, tradiții și oameni care pot sau nu să îmi influențeze evoluția ca om, atât pe plan spiritual, cât și profesional. Ceea ce am învățat până acum e faptul că mereu există un loc care să te surprindă, care merită descoperit sau pe care-l redescoperi mereu altfel. Este la fel ca în cazul vinului, îl poți bea dintr-o sticlă acum, iar peste un an să fie și mai bun. Așa se întâmplă și în cazul destinațiilor, mereu te pot surprinde cu ceva, fie noi, fie unele în care ai mai fost. Sau poate nu te aștepți mereu ca o destinație să fie chiar pe gustul tău, dar care să te impresioneze atât de mult, încât să mai revii. Cum ar fi Budapesta sau Londra. Pe viitorii studenți i-aș sfătui să fie foarte atenți când aleg facultatea și să se informeze bine despre ceea ce oferă! Să o aleagă atât cu rațiunea, cât și cu inima. Și să țină minte: poți face ceva ce nu-ți place, dar nu te aștepta la prea multe realizări în domeniul respectiv! Aici am avut multe întâmplări frumoase alături de colegii mei, precum cele de la Balul bobocilor sau petrecerile studențești organizate de ASFEAA, asociația din care fac parte şi în care mă simt ca într-o familie.”
Studenții își pot depune dosarele până 21 iulie.
Toate informaţiile despre admitere la Facultatea de Ştiinţe pot fi accesate pe http://www.ucv.ro; facebook.com/ucvro;
youtube.com/user/UniversitateCraiova, dar şi pe site-ul Facultăţii: http://msn.ucv.ro/