Ceea ce era normal să se întâmple s-a întâmplat. Legitimitatea coaliției PSD-ALDE a fost întărită prin votul covârșitor dat în favoarea moțiunii de cenzură. Primul pas către soluționarea crizei a fost astfel făcut.
Ne exprimăm speranța că Președintele Klaus Iohannis va contribui la închiderea acestui episod de criză, prin nominalizarea candidatului de prim ministru ce va fi propus de coaliția PSD-ALDE în cel mai scurt timp.
Românii așteaptă un guvern capabil să rezolve prioritățile de pe agenda reală a cetățenilor, un guvern în stare să pornească motoarele unei economii care să genereze dezvoltare pe termen mediu și lung.
ALDE va fi în continuare un partener corect iîn actul de guvernare. Principala noastră preocupare rămân măsurile liberale menite să dinamizeze economia precum și apărarea drepturilor și libertăților cetățenești.
Prin miniștrii și ceilalți demnitari pe care îi vom propune, ALDE va demonstra în continuare că suntem un partid preocupat de performanță, de competitivitate și de maximă responsabilitate politică față de așteptările legitime ale cetățenilor.