Consiliul Concurenţei lansează în consultare publică Ghidul privind conformarea cu regulile de concurenţă cu scopul de a explica modalitatea în care companiile pot realiza şi implementa efectiv un program de conformare cu regulile de concurenţă
Un program de conformare este un set de reguli, aprobate de conducerea unei companii, pe care angajaţii unei companii (nu doar persoane cu funcţii de conducere) şi orice alte persoane însărcinate cu reprezentarea intereselor acestora, trebuie să le respecte pentru a nu încălca legislaţia în domeniul concurenţei.
Ghidul vine în sprijinul mediului de afaceri prin evidenţierea beneficiilor unui astfel de program de conformare precum şi a riscurilor încălcării legislaţiei concurenţei, adresându-se tuturor companiilor: corporaţii multinaţionale sau întreprinderi mici ori mijlocii.
O atenţie deosebită este acordată IMM-urilor, întrucât acestea deţin mai puţine resurse ce pot fi folosite în scopul achiziţionării de servicii de consultanţă pentru realizarea unor programe de conformare.
Materialul este structurat în şase capitole care prezintă atât aspecte de ordin general privind concurenţa (ex.: rolul concurenţei, cadrul de reglementare, costuri ale neconformării), cât şi elemente referitoare la crearea şi implementarea efectivă a unui program de conformare.
Astfel, identificarea şi evaluarea riscurilor de implicare în practici anticoncurenţiale reprezintă primul pas în organizarea unui plan de conformare. Ghidul nu stabileşte un set unic de criterii şi nu impune un model limitativ pentru programul de conformare. Fiecare companie trebuie să aibă în vedere factori precum prezenţa geografică, obiectul de activitate, nivelul lanţului comercial unde activează, natura produsului/serviciului, condiţiile de piaţă, intensitatea interacţiunii cu ceilalţi concurenţi, relaţiile contractuale cu terţii sau specificul organizaţional.
Un program efectiv de conformare cuprinde atât elemente informative (manual de conformare, sesiuni de instruire/evaluare), cât şi proceduri specifice şi angajamente ferme, cu rolul de a impune norme de conduită menite să diminueze riscurile de angajare în practici anticoncurenţiale.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !