Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj aminteşte angajatorilor că pot beneficia de un stimulent financiar lunar, în valoare de 250 lei, acordat din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pentru fiecare elev şi student încadrat în muncă.
Angajarea elevilor şi studenţilor se poate realiza pe perioada vacanţelor, iar stimulentul financiar se poate acorda pentru o perioadă de maximum 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare elev şi student pentru care s-a încheiat contract individual de muncă. Diferenţa dintre stimulentul lunar acordat şi salariul realizat se suportă de către angajator din fonduri proprii.
Beneficiază de acest stimulent financiar angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi în baza unui contract individual de muncă pe durată determinată, egală sau mai mică decât durata vacanţei, încheiat în condiţiile legii, cu normă întreagă sau, după caz, cu timp parţial sau în baza unui contract de muncă temporară, numai dacă durata misiunii de muncă temporară este egală sau mai mică decât durata vacanţei.
În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani, contractul individual de muncă încheiat cu durata timpului de muncă de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână se consideră încheiat cu normă întreagă.
Pentru a beneficia de acordarea stimulentului financiar, angajatorii trebuie să încheie o convenţie cu agenţia judeţeană pentru ocuparea forţei de muncă, în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor şi studenţilor.
Suma reprezentând stimulentul financiar se deduce de către angajator din contribuţia de asigurări pentru şomaj datorată de angajator, pe care acesta este obligat, conform legii, să o vireze lunar în contul bugetului asigurărilor pentru şomaj.
Nu beneficiază de stimulentul financiar:
– angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi anterior datei de începere a vacanţei stabilite potrivit legii, pentru elevii şi studenţii respectivi;
– angajatorii care au beneficiat, pentru elevii şi studenţii respectivi, de stimulentul financiar prevăzut în lege pentru o perioada de 60 de zile lucratoare în cursul anului calendaristic.
Angajatorii interesaţi pot solicita informaţii suplimentare la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj sau la telefon 0251/306.100. interior 124.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !