Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj va fi prezent la Târgul de Turism la Olteniei, pentru al doilea an consecutiv, într-unul din standurile Consiliului Județean Dolj. Pe lângã materialele de promovare, instituția va pune în valoare frumusețea îndeletnicirilor tradiționale, cum sunt, printre altele, cusutul și țesutul, pictura decorativã, lucru posibil datoritã atelierelor de la Dãbuleni, Argetoaia și Mãceșu de Jos. În același timp, va bucura ochiul și sufletul privitorului cu jocul și cântecul popular al Ansamblurilor folclorice: “Trandafirul” – al Casei de Culturã a orașului Dãbuleni (vineri, 10 martie), “Hora Desnãțuiului” – al Casei de Culturã “Adrian Pãunescu” de la Bârca (sâmbãtã, 11 martie), “Izvorașul” din comuna Bratovoiești și “Bobocica” – al Casei de Culturã “Amza Pellea” din Bãilești (duminicã, 12 martie).
Ca și anul trecut, vine alãturi de echipa Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj, la Târgul de Turism al Olteniei, Cooperativa “Altița Dãbuleniului”, care aduce din nou frumoase ii și costume populare, realizate în regim propriu sau recondiționate.
De asemenea, craiovenii vor putea admira tiugile pictate de artistul calafetean Bogdan Bobin, țesãturile atelierului de la Argetoaia, mult apreciat pentru mãiestria femeilor care lucreazã aici, precum și cele realizate în atelierul “Covorul oltenesc” din comuna doljeanã Mãceșu de Jos.
În același timp, cei care vor poposi la standul instituției noastre îi vor cunoaște pe Viorel și Rodica Dîlganu din Craiova, apreciați pentru pictura tradiționalã pe obiecte decorative și de uz casnic din lemn.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !