Asociația Tineretul ONU – filiala Craiova în parteneriat cu Casa de Cultură Traian Demetrescu, va organiza evenimentul „Zer0 Discriminare”, miercuri, 1 martie, la Casa de Cultură Traian Demetrescu, la ora 12:00 pentru a sărbători Ziua Zero Discriminare. Acest eveniment reprezintă o oportunitate de a atenționa despre fenomenul stigmatizării și discriminării în România și în lume.
În termeni simpli, discriminarea este o acțiune care presupune un tratatement diferit, nedrept față de persoane din cauza apartenenței lor la un anumit grup social. Există mai multe forme de comportamente discriminatorii, dar toate au în comun faptul că implică o anumită formă de excludere sau de respingere. Tocmai despre aceste tratamente vor vorbi invitații evenimentului, tineri ce aparțin unor naționalități diverse. Ei vor face o paralelă între discriminarea din țara lor și din România. Scopul activității interculturale este de a informa publicul asupra discriminării, fie ea directă sau indirectă, rasială sau religioasă, dar mai ales soluționarea acestei probleme prin intermediul dezbaterilor ce au loc la finalul fiecărei prezentări, nu numai între participanți, ci și alături de voluntarii organizatori. În plus, participanții vor conștientiza importanța drepturilor fundamentale ale omului în vederea creșterii gradului de toleranţă, egalitate și respect. Buna organizare a proiectului beneficiază de sprijinul ACCES Oltenia, Asociației Allons-y și ESN Craiova.
Asociația Tineretul ONU din România este o organizație neguvernamentală, ale cărei scopuri sunt promovarea, încurajarea valorilor și activităților ONU în rândul tinerilor români. Filiala Craiova a fost înființată cu scopul de a ajuta la promovarea acestor valori prin intermediul evenimentelor și proiectelor pe care le implementează.