Președintele Klaus Iohannis a promulgat Bugetul de Stat. acesta a făcut anunțul în cadrul uni declarații de presă. „Așa cum am promis la începutul săptămânii, am făcut o analiză a bugetului și a bugetului de asigurări sociale. Această analiză aprofundată a confirmat tot ce am spus și data trecută. Veniturile la buget sunt, așa cum au spus unii, optimiste. Eu spun supraapreciate.
Cheltuieli sunt prevăzute în sumă foarte mare. Abordarea hiperoptimistă a bugetului se poate vedea, de exemplu, făcând o comparație între veniturile la bugetul general consolidat de anul trecut și ce se prevede pentru anul acesta, unde se constată o creștere de 14%, fără să fie vreo explicație undeva cum se ajunge la această creștere fenomenală. 14% este foarte mult pentru bugetul general consolidat. De asemenea, se confirmă că există prevăzute credite de angajament într-o sumă nemaivăzută, de peste 50 de miliarde.
Totuși, am decis astăzi, și am și făcut-o deja, am promulgat atât bugetul, cât și bugetul asigurărilor sociale. Țara are nevoie de buget și Guvernul, care s-a angajat să execute acest buget, acum are posibilitatea să dovedească cum va face acest lucru.
Pentru Guvern, am un mesaj simplu. În cursul acestui exercițiu bugetar, pe care tocmai l-am promulgat, cer Guvernului trei lucruri: responsabilitate, responsabilitate și responsabilitate”, a conchis președintele.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !