Naționala feminină de handbal a României a încheiat pe locul 5 la Campionatul European din Suedia, după ce a învins Germania cu scorul de 23-22 (11-11), vineri, la Goteborg, într-un meci de clasament, grație unui gol marcat în ultima secundă de jucătoarea SCM Craiova, Cristina Zamfir.
Cu câteva secunde înainte de final, pe atacul Germaniei, Zamfir a recuperat o minge scăpată de Wohlbold și a plecat pe contraatac, marcând din extrema stângă, însă în săritură s-a ciocnit de portarul Clara Woltering și apoi de bară. Mingea a intrat în plasă, dar cele două jucătoare au avut nevoie de îngrijiri medicale. Din fericire, ambele jucătoare şi-au revenit.
O altă componentă a SCM Craiova, portarul Yuliya Dumanska a intrat de două ori, de fiecare dată apărând câte o lovitură de la 7 metri.
Selecţionerul României a utilizat jucătoarele: Denisa Dedu, Yuliya Dumanska – Aneta Udriștioiu (3 goluri), Gabriella Szucs (2), Melinda Geiger (1), Crina Pintea (2), Eliza Buceschi, Cristina Florică, Cristina Laslo (3), Ana Maria Iuganu (1), Laura Popa, Cristina Zamfir (6), Oana Manea, Mădălina Zamfirescu (1), Florina Chintoan (1), Laura Chiper (3).