Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor organizează joi, 15 decembrie 2016, la Craiova, un atelier regional în cadrul caravanei pentru promovarea finanțărilor disponibile prin Proiectul „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”, eveniment organizat însprijinul unităților administrativ–teritoriale din județele Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea, care sunt potențiali beneficiari ai finanțărilor nerambursabile disponibile în cadrul acestui proiect.
Atelierul organizat în regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia este parte a caravanei la nivel național care se va desfăşura în toate regiunile de dezvoltare, în perioada 2016-2017 și se adresează tuturor unităților teritorial-administrative din regiune.
Atelierul își va desfășura lucrările la data de 15 decembrie 2016, începând cu ora 10.30, la Sala de Conferințe a Centrului Multifuncțional Craiova, strada Târgului nr 26.
Proiectul „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” are ca obiectiv reducerea poluării cu nutrienți şi sprijnirea conformării autorităților publice locale cu prevederile Directivei Nitrați. Cea mai importantă componentă a proiectului este reprezentată de finanțarea investițiilor realizate de autoritățile publice locale pentru reducerea poluării cu nitrați a apelor. Începând din anul 2017, vor fi lansate apelurile de proiecte pentru aceste investiții, care vizează finanțări pentru:
Infrastructură de management al gunoiului de grajd – platforme comunale de depozitare a gunoiului de grajd, stații de compostare şi peletizare a gunoiului de grajd, instalații de producere a biogazului;
Sisteme de canalizare şi epurare a apelor uzate menajere de mici dimensiuni;
Plantări de perdele de protecție vegetală între terenurile agricole şi cursurile de apă.
Ghidul Solicitantului pentru aceste finanțări este disponibil la adresa: goo.gl/oLwzRT şi pe pagina de internet a Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, la secțiunea Programe de finanţare/Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi.
Pentru mai multe informații despre Proiectul „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”, vă rugăm să accesați: www.inpcp-campanie.ro, www.blog.inpcp-campanie.ro, http://www.facebook.com/CampaniaImpotrivaPoluariiCuNutrienti, https://twitter.com/INPCP,https://www.youtube.com/channel/UCR5npJjBqO5HTA0G_Lj5Xxw.