Sub egida „Programului Centenar” vor intra proiecte majore de infrastructură din domeniile culturii, educaţiei și cercetării, sănătăţii, transporturilor, societăţii informaţionale, digitalizării administraţiei, pe care Executivul le consideră priorităţi importante pentru dezvoltarea României, precum:
· Proiectul România Educată;
· Proiectul Relansarea Învăţământului Tehnic şi Profesional în Sistem Dual;
· Proiectul România Competitivă;
· Construcţia Spitalelor Regionale de Urgenţă din Iaşi, Cluj şi Craiova;
· Programele de Modernizare a Infrastructurii Spitaliceşti (amplasament nou pentru Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Profesor Dr. C.C. Iliescu şi extinderea Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Maria Sklodowska Curie”);
· Autostrăzile ce leagă provinciile istorice, respectiv Piteşti – Sibiu şi Iaşi – Târgu Mureş, precum şi Drumul de Mare Viteză de pe Coridorul 9 (Bucureşti – Siret)
În ședința de astăzi, Guvernul a discutat despre Programul Centenar, în contextul în care Departamentul de specialitate a prezentat Executivului o Notă de informare.
O parte dintre aceste proiecte se află deja în derulare, altele vor fi inițiate pe parcursul următorilor doi ani, astfel încât, la momentul aniversării Centenarului şi în momentul preluării, de către România, a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, la 1 ianuarie 2019, acestea să poată exprima parcursul modern şi european al țării noastre. ”Este vorba despre proiecte pe care ni le asumăm la nivel naţional (…) și le dedicăm centenarului, tocmai pentru a face legătura între sacrificiile din trecut şi România modernă din viitor pe care ne-o asumăm în momentul de faţă”, declara premierul Dacian Cioloș la finele lunii octombrie a.c., când s-a dat startul evenimentelor dedicate Centenarului.
Includerea altor proiecte şi programe sub egida “Programului Centenar” se va face de către Guvernul României, la propunerea Departamentului Centenar. Suplimentar, acest departamentul va organiza, împreună cu celelalte instituții instituțiile implicate în gestionarea “Programului Centenar”, un grup interministerial și interinstituțional de monitorizare a progreselor și va elabora rapoarte trimestriale care vor fi înaintate Președinției, Cancelariei Prim-ministrului și președinților Camerei Deputaților și Senatului.
În data de 6 iulie Guvernul adopta o hotărâre privind înfiinţarea, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Departamentului CENTENAR (HG 465/2016).
Pe 8 iulie, premierul Dacian Cioloș a participat la lansarea programului Fidelis Centenar – emisiunie de titluri de stat pentru populație – alături de ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu, și specialiștii din piața bancară și cea de capital.
Pe 30 septembrie, a fost aprobată de Executiv derularea Programului Național al manifestărilor prilejuite de aniversarea Centenarului Primului Război Mondial până în 2019, program aflat în concordanță cu manifestările organizate de alte state europene cu acest prilej.
În perioada 25 octombrie – 7 noiembrie, Holul Oglinzilor din Palatul Victoria a găzduit expoziţia cu tema Personalităţi ale Marelui Război, organizată de Departamentul CENTENAR din cadrul Guvernului României, în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a României. Subliniind importanța evenimentului, premierul Dacian Cioloș declara, pe 26 octombrie: ”Ideea comemorării acestui centenar este, pe de o parte, să celebrăm memoria celor care au făcut marele război şi care au permis Marea Unire, eroii cunoscuţi, dar mai ales eroii anonimi, datorită sacrificiului cărora am putut să facem şi să construim România mare (…). Dar, dincolo de asta, cred că e important să folosim aceste evenimente, centenarul, şi pentru a ne proiecta în viitor şi pentru a vedea în ce fel construim pe istorie România modernă”.
Pe 28 octombrie, la Târgu Jiu, preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş au marcat 100 de ani de la luptele care s-au dat la Podul Jiului, în timpul Primului Război Mondial.
Pe 29 noiembrie 2016, a avut loc lansarea seriei de dezbateri „România Centenară – Reflecții despre trecut și viitor”, organizată de Departamentul Centenar al Guvernului României în colaborare cu Institutul Cultural Român.
Totodată, astăzi, 8 decembrie, la Iași, este lansat oficial site-ul Departamentului Centenar.