fullsizerender-2Conducerea naţională a ALDE a prezentat, miercuri 19 octombrie, detaliile programului său economic. „Este un Program pe care noi îl apreciem deopotrivă realist şi ambiţios. El oferă soluţii pe termen scurt şi mediu dar şi soluţii vizionare pentru generaţiile următoare. Este un Proiect care are ca fundament un plan inteligent de alocare a resurselor interne dar şi de atragere a fondurilor europene sau internaţionale. Este o ofertă pentru românii din ţară dar şi o ofertă articulată, coerentă, pentru diaspora românească. Programul economic angajează responsabilitatea ALDE deopotrivă pentru obiective cantitative cât şi calitative. În privinţa obiectivelor canititative ne angajăm pentru crearea de 500.000 de noi locuri de muncă ajungând la peste 5 milioane de angajaţi, astfel încât numărul angajaţilor să depăşească numărul pensionarilor de asigurări sociale.
Propunem o creștere medie anuală de cel puțin 5% a PIB, o rată a investiţiilor de minim 30% din PIB, iar ţinta anuală a investiţiilor străine am fixat-o la 5 miliarde de euro. În acest fel noi credem că în anul 2020 salariul mediu net va creşte de la cca 2000 de lei în prezent la minim 3.000 de lei, iar pensia medie la 1.500 lei.
În ceea ce priveşte zona obiectivelor calitatitive ne propunem:
· îndeplinirea condițiilor de echilibru economic simultan cu cele ale dinamicii economice
· Îmbunătățirea lanțurilor valorice
· Înlocuirea lohn-ului cu brand-uri românești și creșterea preocupării nu doar pentru producție, ci și pentru design, marketing și servicii post-vânzare
· Inversarea raporturilor dintre stat și mediul privat, înlăturarea discriminărilor și abuzurilor față de proprietatea privată și capitalul românesc
· Înțelegerea importanței resurselor non-monetare
· Îmbinarea corectă a orizonturilor de timp și a priorităților prin asumarea unor proiecte naționale
Cuvântul-cheie al întregului program economic al ALDE este COMPETITIVITATEA”, consideră Anişoara Stănculescu, primvicepreședintele ALDE Dolj.

Comentarii

comentarii

Leave A Reply

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !