Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește luni, 4 noiembrie, lansarea volumului „Pelerin prin miezul nopții”, autor Nicolae Tătulescu, și workshop-ul „Lectura și inteligența emoțională”, organizat de Asociația pentru Copii și Tineret Pro Reziliența, în parteneriat cu Palatul Copiilor Craiova, Colegiul Național „Elena Cuza” și Liceul Teoretic „Tudor Arghezi”, Craiova.
Evenimentul va avea loc in sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, începând cu ora 12.00, în prezența invitaților: Mihai Băileșteanu, Mihai Marcu, Constantin Pădureanu, Ion Dascălu, elevi și profesori ai școlilor partenere, membri ai Asociația pentru Copii și Tineret Pro Reziliența.
„Asociația Pentru Copii și Tineri Pro Reziliența este o organizație non-guvernamentală care are scopul de a contribui prin metode educaționale la creșterea rezilienței copiilor și tinerilor în fața riscurilor și a vulnerabilităților legate de agresivitate, delincvență, bullying, discriminare, abandon școlar, trafic de persoane, consum de droguri și securitate cibernetică.
În cadrul Proiectului Educația mă face mai puternic, membrii și voluntarii asociației au derulat activități ce au avut ca obiective:
– recunoașterea și evitarea pericolelor asupra sănătății fizice și psihice;
– încurajarea preocupărilor sănătoase: lectură, arte vizuale, cultură, sport;
– încurajarea interacțiunilor sociale și a comunicării interpersonale;
– îmbunătățirea încrederii în forțele proprii;
– dezvoltarea relațiilor de sprijin cu familia, prietenii, colegii, profesorii
Alături de partenerul nostru Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman, derulăm o serie de activități menite să dezvolte empatia și inteligența emoțională a copiilor și tinerilor, resurse foarte imortante pentru creșterea rezilienței acestora.
Lectura are puterea de a trezi emoții puternice în noi. Pe masură ce citim, devenim tot mai atașați emotional de personaje și de întâmplarile lor. Le simțim fericirea, durerea și tot ceea ce se află între ele. Aceasta conexiune emotională serveste drept catalizator pentru empatie, deoarece incepem să întelegem și să rezonăm cu complexitatea emoțiilor umane.
Literatura este: o alternativă viabilă la vicii, dar și un pansament bun la vreme de necaz/stres, o forma de terapie, dar și de obținere a emoțiilor pozitive atât de necesare țn echilibrarea balanței zilnice pozitiv-negativ, dar și o modalitate de creștere a empatiei și sensibilității la altruism și intrajutorare, a practicării iertării și recunoștinței”, este de părere Maria Vasile, Președinte Asociația Pentru Copii și Tineri Pro Reziliența.