mereGuvernul a decis astăzi să extindă și la preșcolarii din grădinițe de stat și particulare acreditate cu program normal de 4 ore programul de încurajare a consumului de fructe proaspete. În prezent, grupul-țintă al Programului include elevii din clasele I-VIII din învățământul de stat și privat autorizat/acreditat, extins ulterior și la elevii din clasa pregătitoare. Decizia se aplică începând cu anul școlar 2016-2017, a fost adoptată prin Ordonanță de Urgență, și este cuprinsă în măsura ”Copii sănătoși la grădiniță” a Pachetului integrat pentru combaterea sărăciei, aprobat prin Memorandum la 19 iulie 2016. Prin extinderea grupului-țintă al acestui program la preșcolari, Executivul încurajează consumul de fructe proaspete de către copii, pentru conștientizarea de către aceștia a beneficiilor unei alimentații sănătoase bazată pe consumul de fructe proaspete. Pe termen lung, implementarea acestui program, la o vârstă la care se formează obiceiurile alimentare, poate contribui la reducerea cheltuielilor destinate diferitelor afecțiuni cauzate de o alimentație nesănătoasă. Pe de altă parte, măsura elimină inechitățile și discriminarea dintre preșcolari și școlarii care urmează cursuri în aceleași unități de învățământ. Programul este destinat tuturor copiilor din grupul țintă, indiferent de statutul social.

Extinderea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete reprezintă totodată o oportunitate pentru sectorul românesc de fructe în diversificarea și dezvoltarea activităților de producție și comercializare.

Fondurile necesare extinderii programului către preșcolari, pentru anul școlar 2016-2017, sunt în valoare de aproximativ 13 milioane lei, reprezentând efort financiar exclusiv al bugetului de stat. În anul școlar 2016-2017, numărul total al preșcolarilor din grădinițele de stat și private cu program normal de 4 ore este de 347.908, iar limita valorii zilnice este de 0,37 lei/preșcolar. Limita valorică cuprinde prețul integral de achiziție a fructelor proaspete, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, cheltuielile de transport, distribuție și depozitare a acestora, după caz.

Fructele proaspete distribuite elevilor/preșcolarilor, perioada și frecvența distribuției, limita valorii zilnice pe elev/preșcolar, precum și fondurile necesare pentru distribuție sunt stabilite și actualizate anual prin Hotărâre a Guvernului, în funcție de evoluția prețurilor și a tarifelor.

Începând cu anul 2009-2010, România implementează programul UE de încurajare a consumului de fructe în școli, inițial grupul țintă fiind elevii din clasele I-VIII din învățământul de stat și privat/autorizat acreditat, conform OUG nr.24/2010 privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în școli, aprobată cu modificări de Legea nr.195/2010.

Prin OUG nr.49/2012 pentru modificarea și completarea OUG nr. 24/2010 privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în școli, grupul țintă inițial, elevii din clasele I-VIII din învățământul de stat și privat autorizat/acreditat, a fost extins la elevii din clasa pregătitoare.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, alături de consiliile județene și consiliile locale ale sectoarelor municipiului București, vor implementa acest program în anul școlar 2016-2017.

Comentarii

comentarii

Leave A Reply

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !