Vineri, 18 octombrie 2024, ora 11:00, în Amfiteatrul Inspectoratului Școlar Județean Dolj, va avea loc lansarea proiectului național „Eu aleg” în județul Dolj.
Ghidul ,,Eu aleg”, realizat în cadrul proiectului, reprezintă o resursă importantă și necesară pentru cadrele didactice în susținerea orelor în învățământul nonformal, indiferent de cercul pe care îl frecventează copiii și elevii și, cu precădere a orelor de dirigenție, datorită modului în care sunt structurate dar, mai ales, a temelor prezentate.
Proiectul este inițiat de Asociația Maxwell și s-a desfășurat deja anul trecut în 7 județe, iar anul acesta se alătură și județul nostru.
Asociația Maxwell România susține dezvoltarea tinerilor în eforturile lor de a se descoperi și dezvolta, în cadrul unui proiect sugestiv intitulat ”Eu aleg”. Astfel, pe baza unui ghid de lucru distribuit gratuit către elevii participanți, voluntarii, diriginții și învățătorii pot susține prezentări, mini dezbateri, în care le vor vorbi copiilor despre valori, despre interacțiunea cu cei din jurul lor, despre respectul pe care trebuie să-l acorde colegilor, părinților, despre comportamente și atitudini care să-i facă pe cei mici sa devină altruiști, comunicativi.
Lecțiile din acest ghid au la bază teme actuale, în concordanță cu nevoile elevilor, dar și cu specificul învățământului românesc, pentru echiparea cu competențe pentru viață. În acest ghid elevii vor afla informațiile necesare pentru a se regăsi pe sine, așa cum sunt ei: tineri și lideri de succes, capabili să acționeze și nu să reacționeze la impulsuri și emoții, capabili să se conducă pe sine, să își adauge valoare și să poată vedea potențial în ei și în cei din jur.
La acest eveniment vor participa reprezentanții I.S.J. Dolj, consilierii școlari, coordonatorii de proiecte și programe educative, directori ai unităților de învățământ.