O serie de măsuri pentru prevenirea și reducerea poluării aerului au fost stabilite printr-un proiect de lege adoptat astăzi de Guvern. Concret, proiectul de act normativ include prevederi și noi cerinței tehnice pentru operatorii economici din domeniu, care au scopul să limiteze cantitățile de vapori de benzină emiși în atmosferă în timpul depozitării, încărcării, descărcării și distribuției acestui carburant de la terminale la stațiile de distribuție, precum și în timpul alimentării autovehiculelor la stațiile de benzină.
Proiectul de lege actualizează și adaptează legislația națională cu noile reglementări introduse în Directivele europene privind controlul emisiilor de compuși volatili rezultați din depozitatea și transportul carburanților, precum și în timpul alimentării autovehiculelor la stațiile de benzină.
Astfel, se introduce prevederea potrivit căreia statele membre se asigură că eficiența de captare a vaporilor de benzină emiși în timpul funcționării sistemelor de recuperare a vaporilor de benzină etapa a II-a este mai mare sau egală cu 85 %, conform certificatului furnizat de producător și este testată cel puțin o dată pe an, în scopul adaptării la progresele tehnice. De asemenea, actul normativ precizează responsabilitățile operatorilor economici din domeniu și atribuțiile autorităţilor competente cu verificarea punerii în aplicare a măsurilor cuprinse în proiectul de lege.
Agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea în domeniu vor avea obligația instalării echipamentelor de recuperare a vaporilor de benzină şi a echipamentelor de monitorizare a emisiilor. Aceste investiţii se vor face eşalonat, până la data de 31.12.2018. Până cel târziu la data de 31 decembrie 2018, orice staţie de benzină construită înainte de data de 1 ianuarie 2012 sau pentru care s-a acordat un certificat de urbanism, o autorizaţie de construire ori o autorizaţie de funcţionare înainte de această dată, cu o cantitate totală anuală tranzitată mai mare de 3.000 mc/an, trebuie să fie echipată cu sistem de recuperare a vaporilor de benzină etapa a II-a. Adaptarea infrastructurii existente și instalarea echipamentelor de recuperare a vaporilor de benzină atunci când stația este supusă unei renovări majore la sistemul de alimentare conduce la reducerea în mod semnificativ a costurilor.
Punerea în aplicare a măsurilor cuprinse în proiectul de lege vor contribui la prevenirea și reducerea poluării aerului cauzată de emisiile de compuși volatili până la niveluri la care efectele dăunătoare asupra mediului sunt minimalizate.
La intrarea în vigoare a proiectului de lege adoptat astăzi de Guvern se abrogă HG nr. 568/2001 privind stabilirea cerințelor tehnice pentru limitarea emisiilor de compuși organici volatili rezultați din depozitarea, încărcarea, descărcarea și distribuția benzinei la terminale și la stațiile de benzină. Tot în scopul asigurării calității aerului, printr-o Hotărâre adoptată astăzi, Guvernul a dublat fondurile destinate realizării acțiunilor multianuale pentru Programul de dezvoltare și optimizare a Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului și a extins perioada de realizare a Programului. Astfel, din Fondul pentru mediu vor fi alocate 100 de milioane de lei pentru perioada 2011-2020 (inițial perioada de derulare a programului era 2011-2016), sub formă de finanțare nerambursabilă, în limita prevederilor bugetare ale Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și ale Administrației Fondului pentru Mediu, aprobate anual.
Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului (RNMCA) a fost înființată în scopul punerii în aplicare a obiectivelor de prevenire, reducere și eliminare a oricăror efecte adverse asupra sănătății omului și mediului. Rețeaua este formată din stații de monitorizare, laboratoare de analize și centre județene de colectare și prelucrare a datelor, echipate cu aparatura necesară pentru efectuarea măsurătorilor continue ale compușilor cu efecte nocive asupra sănătății populației sau mediului. Rețeaua asigură transmiterea on-line a concentrațiilor determinate în stațiile de monitorizare către centrele județene de colectare și prelucrare a datelor, în vederea informării publicului și aplicării cu promptitudine a măsurilor de îmbunătățire a calității aerului, precum și pentru utilizarea lor în elaborarea rapoartelor solicitate de instituțiile și organismelor europene.