Liberalii craioveni au devenit foarte activi în ultima perioadă. Nu știm dacă trezirea din amorțeală a fost produsă de aducerea lui Robert Sighiartău sau de pierderea rușinoasă de la alegerile locale.
”Atrag atenția celor din actuala administrație că săptămâna viitoare vor începe facultățile. Dacă au stat degeaba în toți acești ani, și nu au făcut nicio investiție, măcar să sincronizeze semafoarele de pe Calea București, săptămâna viitoare traficul și așa destul de greoi acum, va fi complet blocat” este de părere liderul craiovean Theodor Sas. El a mai afirmat că nu s-a început niciun proiect de construire a unei parcări și de ani de zile nu se întâmplă nimic în acest sens.
În plus, consilierii liberali sunt nemulțumiți că Primăria vrea să mai dea 30.000 de euro pentru a include Craiova în topul Europe`s Best Destination în timp ce dă doar 1.000 de lei premiu pentru Târgul Meșterilor Populari.
”Este o bătaie de joc la adresa acestor oameni care duc mai departe tradițiile populare” a afirmat Teodor Sas.

Consilierul județean Florian Gătejescu s-a referit la situația din Piața Veche, unul dintre subiectele cele mai controversate din ultima perioadă.
”După cum am mai spus, HCL de la ședința trecută a fost aprobata fără prezența în ședință a 8 consilieri locali. Mai mult, la acea ședință s-a luat în discuții faptul că este nevoie de majoritate calificată, fapt recunoscut și de doi dintre consilierii social democrați. Acum vedem că se insistă cu acest subiect și se propune aprobarea evaluării exproprierilor, în valoare de 792 euro/mp. Din punctul nostru de vedere este o hotărâre ilegală și va trebui mers în instanță pentru a opri demersurile Primăriei” a spus consilierul liberal.
El a mai afirmat că PNL susține grupul civic care a lansat o petiție de salvare a Pieței Vechi și că deja s-a înregistrat o primă victorie. În urma sesizărilor făcute, Inspectoratul Județean în Construcții Dolj a constatat  că Certificatul de Urbanism nr.1112/14.06.2024 a fost emis cu nerespectarea prevederilor legale și a dispus  neemiterea autorizației de construire în baza acestui certificat.
Florian Gătejescu este convins că se va ajunge în instanță pentru că doar așa Primăria Craiova poate fi oprită.
Adriana Ungureanu a prezentat una dintre victoriile liberalilor în Consiliul Local. ”În fiecare an am cerut înființarea unui compartiment de terapie intensivă la Spitalul de Neuropsihiatrie. De fiecare dată mi s-a spus că nu se poate. Acum această investiție se va realiza, după ani de presiuni. Secția va avea 6 paturi și 24 de oameni vor fi angajați”. Consilierul municipal Adriana Ungureanu s-a mai referit și la situația de la Piețe și Târguri. ”Societatea are 4 directori și 96 de angajați, pentru care se plătesc salarii de 591.000 de lei, peste 5 miliarde de lei vechi pe lună. Asta în timp ce în Piața Mare nu s-a făcut nicio investiție” a mai spus Adriana Ungureanu.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !