Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește joi, 11 iulie 2024, lansarea volumului „Cognomen”, autor Augustin Jianu.
Evenimentul va avea loc in sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, începând cu ora 17.00, în prezența invitaților: Paul Aretzu, Cristian Brebenel, Nicolae Marinescu, Spiridon Popescu, Camelia Radulian, Ștefan Vlăduțescu. Moderator al evenimentului este Petrișor Militaru. Mircea Suchici, Janina Spiridon, Dan State vor oferi un moment artistic participanților la eveniment.
Augustin Jianu a debutat în 2018 cu volumul „Poezii” (Editura Scrisul Românesc), urmat apoi de „Bubble gum” (Editura Aius, 2023), iar ca de-a treia carte a sa de poezie se intitulează „Cognomen” avânt o prefață de Petrișor Militaru și prezentarea de pe coperta a patra semnată de Ștefan Vlăduțescu.
„Nonconformist, incomod, (auto)ironic și ludic, sarcastic uneori până la acid fiindcă dezvăluie și lucruri crude, neplăcute și poate dureroase (nu doar pe cele plăcute și arhicunoscute!), Augustin Jianu este o voce originală în peisajul poetic oltenesc contemporan care te pune pe gânduri și a cărui savoare lirică o resimți și după ce ai închis volumul de versuri…” – Petrișor Militaru.