VictorBostinaru-KobaneEurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D din Parlamentul European pentru politică externă, a salutat concluziile Summitului G20, subliniind în acelaşi timp şi faptul că o bună parte din deciziile adoptate nu sunt însă puse în practică. Declaraţia eurodeputatului român a avut loc în plenul Parlamentului European, reunit pentru prima dată în această toamnă la Strasbourg, în prezenţaComisarului European pentru Afaceri Economice, Pierre Moscovici şi a reprezentantului Preşedinţiei Slovace a Consiliului Uniunii Europene, Ivan Korčok.    

Conform eurodeputatului Victor Boştinaru: „Summit-ul G20 de la Hangzhou a fost unul de succes şi aş dori să felicit pe această cale China pentru modul în care a organizat şi prezidat acest eveniment. Grupul S&D salută deciziile luate în sectoare cheie, cum ar fi impozitarea echitabilă, criza refugiaţilor, terorismul, precum şi angajamentele asumate de a rezolva problema supraproducţiei, în special în sectorul siderurgic. Dar, după cum ştim, una este să luăm decizii şi cu totul altceva, să le punem în practică. Asta ne lipseşte cu adevărat!”

Totodată, a mai subliniat eurodeputatul român: „Suntem foarte mulţumiţi de poziţia adoptată de Comisie împotriva Apple în Irlanda, pentru că impozitarea echitabilă reprezintă elementul cheie pentru o economie bogată şi competitivă. Dar, este evident că alături de măsurile care trebuie luate la nivelul UE, această problemă trebuie abordată şi la nivel global, iar G20 este cel mai în măsură să facă acest lucru. În acest punct, Europa ar trebui să îşi asume propria responsabilitate ca un actor important în comunitatea internaţională. Un mesaj cheie care derivă din G20, dar şi din situaţia economică globală în general, este că avem nevoie de o creştere economică mai mare şi nu ne putem aştepta ca doar ţările în curs de dezvoltare să conducă acest proces. UE trebuie să facă mult mai mult pentru relansarea creşterii economice şi a economiei, printr-o mai mare flexibilitate şi mai multe investiţii.” 

„G20 a fost o oportunitate pentru SUA şi China să ratifice împreună – şi subliniez acest lucru –, Acordul de la Paris privind schimbările climatice. Cel puţin de această dată, SUA şi China au mers împreună cu un pas înainte. Sunt cele mai mari două surse de poluare din lume şi este într-adevăr o veste foarte bună, pe care am putea să o interpretăm ca pe un semn că lumea se schimbă. Europa ar trebui însă să-şi tragă propriile învăţăminte, pentru că niciun stat membru nu a ratificat Acordul de la Paris. Şi aici este din nou vorba despre cuvinte frumoase dar fără acţiuni concrete care sunt necesare pentru cetăţenii europeni şi supravieţuirea proiectului european” a conchis eurodeputatul Victor Boştinaru

Comentarii

comentarii

Leave A Reply

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !