Guvernul-Romaniei1Guvernul a aprobat, în ședința de ieri, normele metodologice de aplicare a legii privind procedura adopției, modificată și completată la începutul anului. Prin noul act normativ au fost reduse la jumătate formularele utilizate în procedura adopției – 12 au fost eliminate și 4 au fost simplificate. Au fost eliminate etapele administrative intermediare, respectiv corespondența pe suport de hârtie între Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) și Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopției (ANPDCA) referitoare la completarea Registrului Național pentru Adopții (RNA). Introducerea în RNA a datelor referitoare la copil și la familie se va realiza direct la nivelul direcțiilor generale de asistenţă socială şi protecția copilului (DGASPC), nivel primar la care aceste date sunt colectate și/sau produse.

Prin noile reglementări, a fost flexibilizată procedura de potrivire inițială între copiii adoptabili și familiile atestate. Această etapă se va realiza direct la nivel județean sau, după caz, de sector, on-line, prin intermediul RNA.  Astfel, lista adoptatorilor pentru fiecare copil va fi generată și vizualizată instantaneu la nivelul compartimentului de adopții care răspunde de copil, cu eliminarea solicitărilor repetate de noi liste pe suport de hârtie, și implicit a corespondenței purtate între instituțiile de la nivel local şi central, așa cum necesita procedura anterioară.

Raportul de evaluare al adoptatorilor va fi disponibil în RNA, on-line, eliminându-se astfel nevoia de a contacta, solicita și transmite acest document prin poștă între cele două DGASPC implicate în potrivirea respectivă.

Familiile adoptatoare vor depune mai puține documente pentru soluționarea cererii de evaluare. Recomandările de la locul de muncă nu mai sunt solicitate.

Pentru copiii aflați în îngrijirea statului, adopția va putea fi stabilită și în cazul în care părinții/rudele care au putut fi găsite declară că nu doresc să se ocupe de copil, însă, ulterior, refuză să semneze declarațiile care ar permite declararea ca adoptabil a copilului. De asemenea, atunci când părinții și rudele copilului de până la gradul al patrulea nu sunt găsite după o perioadă de 6 luni de la instituirea măsurilor de protecție specială, vor putea fi demarate procedurile de adopție.

Termenul de 2 ani stabilit pentru valabilitatea statutului de copil adoptabil va fi eliminat. Obținut în urma deciziei unei instanțe de judecată, statutul va fi valabil până la încuviințarea adopției sau până ce copilul împlinește vârsta de 14 ani.

În cazul adopțiilor internaționale, copilul va fi declarat eligibil, conform noului act normativ, la numai un an de la deschiderea procedurii, și nu după doi ani, așa cum se întâmplă în prezent.

O altă noutate este acordarea unui concediu de acomodare de maxim un an de zile și a unei indemnizații lunare pe perioada acestui concediu, care în mod obligatoriu include şi perioada de încredinţare în vederea adopției. Concediul se acordă oricăruia dintre soții familiei adoptatoare, dacă realizează venituri supuse impozitului pe venit, valoarea indemnizaţiei acordate fiind în cuantum de 3,4 ISR (indicator social de referință, de 500 lei în prezent).

În plus, valabilitatea atestatului de familie adoptatoare este prelungită de la un an la 2 ani.

La 30 iunie 2016, în Registrul Naţional pentru Adopţii erau înregistrați 3.250 copii adoptabili, din care 2.716 erau eligibili pentru adopţie naţională, iar restul pentru adopție internațională. De asemenea, 1.800 familii erau atestate pentru adopție națională și alte 81 pentru adopție internațională.

Comentarii

comentarii

Leave A Reply

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !