Desele defecțiuni ale locomotivelor sau garniturile care iau foc în mers, precum și lipsa de reacție ale autorităților în domeniu l-au determinat pe deputatul AUR Ringo Dămureanu, să ia atitudine. Acesta a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că este inadmisibil să se circule cu 5 km/oră în acest secol sau, pur și simplu să se blocheze circulația.
Întârzieri de 2 ore și jumătate, astăzi, în trenuri, în Oltenia
CFR SA a anunţat că se circulă cu tracţiune Diesel pe tronsonul Filiaşi – Ţânţăreni, după ce pantograful unui tren particular s-a rupt la ieșirea din gara Filiași și a distrus și cablul electric. „Două trenuri de călători care circulă între Bucureşti Nord – Curtici şi Arad – Bucureşti Nord vor ajunge astăzi la destinaţie cu întârzieri între 130 şi 150 de minute”, a precizat Dămureanu.
După Iohannis, și Olguța reapare în spațiul public
„Ieri, și la Craiova s-au celebrat cei 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, eveniment la care Alianța pentru Unirea Românilor a depus o coroană la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, ca de altfel în fiecare altă localitate din județul Dolj.
Am trăit s-o vedem și pe asta. Pentru prima oară în acest mandat, primărița Lia-Olguța Vasilescu, supranumită „Păpușa de Fier a Craiovei”, a ieșit la o ceremonie oficială. S-a întâmplat ieri, de Ziua Unirii Principatelor. De obicei trimitea câte un biet funcționar mărunt.
Să fi ieșit la lumină din cauza protestelor noastre de la primărie, de anul trecut, când am reclamat absența ei de la îndeplinirea sarcinilor ce îi revin? Sau… faptul că a început un an electoral, în care cea care își spune Vrăjitoarea cea Bună vrea să le mai fure mințile craiovenilor încă o dată?!…”, s-a întrebat, retoric, deputatul de Dolj.
Costuri fabuloase din bani publici pentru a-i lăuda realizările primăriței Olguța Vasilescu
Presa a dezvăluit recent că pe Contracte de publicitate Primăria Craiova a plătit în ultimii doi ani nu mai puțin de 1,2 milioane de lei unei firme de publicitate, pentru a promova ”realizările” instituției.
Eminescu a fost umilit de autoritățile publice din Oltenia, chiar de ziua lui
De Ziua Culturii Naționale, pe 15 ianuarie 2024, în singura casă memorială – muzeu – a Poetului național din Oltenia, nu s-a organizat astăzi absolut nimic, cu ocazia dublei aniversări.

Mai multe amănunte în video:

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !