În cadrul ședinței de Guvern de astăzi a fost prezentat, pentru a fi lansat public, ghidul dedicat investitorilor străini “The Foreign Investor’s Guide 2016”, realizat de către echipa InvestRomania.
Ghidul Investitorului Străin, componentă importantă a strategiei Guvernului de promovare a României ca destinație pentru investiții străine, dar și de debirocratizare şi transparentizare a relației cu mediul de afaceri, este accesibil pe website-ul www.investromania.gov.ro oricărei persoane străine interesate să pornească o afacere în România. Ghidul este conceput cu scopul de a cuprinde, într-un singur loc, toate informaţiile necesare în acest sens, adresându-se atât investitorilor existenţi, cât şi celor potenţiali, care pot transforma avantajele competitive ale României în pârghii de creştere.
„Am pornit de la ideea de a crea un ghid dedicat atât investitorilor existenți cât și celor noi, care să ofere informații relevante căutărilor acestora; astfel, documentul îi va ajuta pe investitorii străini să descopere avantajele competitive ale României și să le transforme în pârghii de creștere. Știm că povestea fiecărui investitor este diferită, iar noi ne angajăm să contribuim cu tot ce ne stă în putință astfel încât să participăm la creionarea unor noi povești de succes” a precizat Manuel Costescu, Secretar de Stat in MECRMA.
Ghidul Investitorului Străin este redactat integral în limba engleză, fiind structurat pe șapte capitole: “Investment Climate” (Climatul Investițional), “Economy” (Economie), “Business Ecosystem” (Ecosistemul de Business), “Financing Availability” (Modalități de Finanțare), “Employment and Labor Law” (Legislația muncii), “Fiscal Policy” (Fiscalitate) și “Living in Romania” (Traiul în România).
Echipa InvestRomania, din cadrul Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, care ofera sprijin investitorilor străini, având ca obiectiv atragerea și facilitarea investițiilor străine directe în România, are în lucru şi va finaliza, în lunile următoare, o platformă integrată, la nivelul căreia să existe oportunitatea de a conecta investitorii străini cu furnizorii locali. În acest fel se va oferi sprijin companiilor locale din industrii-cheie (auto, IT&C, bio-economie, aeronautică, agricultură, industrii creative etc.) care urmăresc să se integreze în lanțul de valoare al companiilor străine.