Compania Națională de Căi Ferate anuță că în perioada 22 – 28 septembrie 2023, circulația trenurilor se va desfășura în condiții speciale pe relația SIMERIA – ARAD, cu transbordarea auto a călătorilor din trenurile Regio, o măsură necesară pentru menținerea continuității traficului feroviar de călători în perioada lucrărilor feroviare aflate în execuție în stația CF Ilteu.
În perioada 22 – 28 septembrie 2023 se vor executa lucrări la suprastructura feroviară, la linia de contact și la instalatiile SCB din stația CF Ilteu, pentru redeschiderea liniilor 1 și 2, lucrări care impun închiderea totală a traficului pe raza stației și scoatarea de sub tensiune a liniei de contact pe intervalul Zam – Ilteu.
De asemenea, tot în această perioadă se vor desfășura și lucrări la pasarele pietonale și la copertinele peroanelor din statiile Săvârșin, Vărădia, Bârzava Nouă, Milova, Radna, Păuliș, Ghioroc, lucrări care se execută cu întreruperea alimentării cu energie electrică a liniei de contact pe întreaga distantă Ilteu – Varadia – Radna – Cicir.
Menționăm faptul că, în perioada sus-menționată, transbordarea cu mijloace auto este asigurată pentru călătorii din următoarele 15 trenuri Regio:
→ R 2027, R 2045, R 2031, R 2705, R 2043 – transbordare auto pe distanta Simeria – Arad
→ R 2042 – transbordare auto pe distanta Zam – Simeria
→ R 2044, R 2046, R 2048, R 2372, R 2030 – transbordare auto pe distanta Arad – Simeria
→ R 2374 – transbordare auto pe distanta Arad – Radna
→ R 2381 – transbordare auto pe distanta Simeria – Săvârșin
→ R 2041 – transbordare auto pe distanta Radna – Arad
→ R 2386 – transbordare auto pe distanta Săvârșin – Simeria.
De asemenea, pentru circulația trenurilor de rang, operatorul național a aprobat următoarele modificări de trafic:
→ trenul 472 circulă doar pe relația București Nord – Brașov
→ trenul 473 circulă doar pe relatia Brașov – București Nord
→ trenul 75 circulă doar pe relatia Lokoshaza – Curtici – Arad
→ trenul 74 circulă doar pe Arad – Curtici – Lokoshaza
→ trenul 1821 circulă doar pe relația București Nord – Simeria
→ trenul 1822 circulă doar pe relația Simeria – București Nord
→ trenul 12767/A circulă în locul trenului 1763/A pe relația Iași – Cluj Napoca – Simeria – ILIA – LUGOJ – RECAȘ – Timisoara Nord, cu plecare din stația Iași la ora 15.35 și sosire în statia Timișoara Nord la ora 08.27
→ trenul 12769/A circulă în locul trenului 1765/A pe relația Timișoara Nord – RECAȘ – LUGOJ – ILIA – Simeria – Cluj Napoca – Iași, cu plecare din stația Timișoara Nord la ora 14.52 și sosire în stația Iași la ora 07.22.
Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. transmite scuze călătorilor pentru disconfortul creat în perioada desfășurării lucrărilor sus-menționate şi îi asigură că acestea au drept scop îmbunătăţirea condiţiilor de circulaţie şi creşterea gradului de confort şi siguranţă.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !