Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește joi, 21 septembrie, începând cu ora 17,00 lansarea volumului Iarna când s-au întors berzele. O poveste (aproape) adevărată, autor Ion Munteanu, publicat la Editura Eikon din București.
Evenimentul va avea loc în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, cu participarea invitaților: Ilona Duță, Ada Stuparu, Nicolae Marinescu, Mihai Ene, Cornel Mihai Ungureanu, Christian Crăciun și Marin Pașalega. Moderatorul evenimentului este Valentin Ajder, director al Editurii Eikon.
„Iarna când s-au întors berzele. O poveste (aproape) adevărată este o carte-document, care surprinde istoria ultimelor decenii ale veacului trecut, consumată într-un experiment inuman care s-a chemat comunismul, în câteva sate de pe Valea Amaradiei, respectiv odiseea multor destine abuzate și a unor vieți distruse. Într-un alt plan, prin consumarea unei povești de dragoste, romanul suprinde o paralelă între două arealuri complet diferite: societatea contemporană românească, mereu de tranziție, cu focusare pe orașul Craiova, și cea așezată, elegantă, rafinată a Franței moderne, inclusiv a Franței profunde, mai puțin cunoscută cititorului de la noi”, a declarat, Ion Munteanu, autorul volumului.
Despre noua apariție editorială, în revista „Ramuri” (nr. 7/2023), universitarul craiovean și criticul literar Ilona Duță scrie: „…Roman al plonjării în adâncimi traumatice, Iarna când s-au întors berzele, pentru a cădea pradă unui imprevizibil îngheţ (cu iradieri istorice şi arhaice indescifrabile, ca un tenebros fatum), este o tragică poveste de dragoste care vehiculează, de fapt, sufocarea, bolboroseala, horcăitul înecului sufletesc în mlaştini necunoscute, din afară sau dinlăuntru, a căror geologie rămâne profund enigmatică în pofida tuturor încercărilor de asanare psihanalitică.”
Criticul literar Mihaela I. Rădulescu completează: „Este o carte tulburătoare despre viață și moarte, îndeosebi despre suflet și abisurile memoriei. Ion Munteanu scrie un roman al adâncimilor subconștiente, dar și al dramelor sociale și istorice, o poveste emoționantă despre un om care își deconspiră cele mai ascunse cotloane ale trecutului prin rememorare și, totodată, prin retrăirea lor…”
Criticul și istoricul literar Christian Crăciun opinează: „Romanul lui Ion Munteanu este construit pe trei niveluri: primul este cel al ședințelor de psihoterapie, pretext pentru ca personajul principal să-și rememoreze copilăria, cel de-al doilea este istoria astfel dezvăluită, iar cel de-al treilea este povestea de dragoste și peregrinările personajelor prin Franța de astăzi. Este un roman extrem de realist, în fundamentul lui istoric, cu o capacitate de descriere extraordinară. O carte a nostalgiei, fiind suficient să citești primele zeci de pagini despre povestea unei punți, a unei viituri, a unui potop care vine și rupe zăgazurile, de exemplu, ca să te convingi. Avem de-a face cu nostalgia după o lume normală, cea a vechiului sat românesc din zona Olteniei, bazat pe o scară de valori inconfundabilă. (…) Dar romanul lui Ion Munteanu este și o frescă epică splendidă, cu foarte multă poezie, nu de versuri, ci în sensul de imagine memorabilă. Dau doar un exemplu: Ziua se înmuiase ca un biscuit într-o ceașcă de cacao… Și nu sunt puține asemenea pagini de poezie, în sensul de esențializare a limbajului…”
