1467287464original_22Premierul Dacian Cioloș a vizitat, astăzi, uzinele Dacia de la Mioveni. După o întrevedere cu managementul Dacia, delegația, din care au mai făcut parte şi alte personalităţi politice locale şi centrale, a vizitat Departamentele Presaj și Montaj din Uzina Vehicule şi Motoare din cadrul Uzinei Mecanica și Șasiuri. Discuţiile au avut ca principale teme activităţile Grupului Renault în România şi proiectele viitoare ale Dacia.

Șeful executivului a amintit trendul economic ascendent, cu proiecții macroeconomice de creștere reală stabilă, estimată la 4% pe termen mediu, și a menționat aportul important al Grupului Dacia-Renault precum și al celoralți producători din industria auto, prin exporturi, la această creștere economică. ”Vrem să continuăm să creștem competitivitatea sectorului auto. Creşterea economică actuală a României, cu care, sigur, ne mândrim, nu va avea un impact pozitiv asupra oamenilor decât în măsura în care vom continua să creştem, în paralel, şi competitivitatea. Dacia-Renault are o contribuţie importantă la această creştere economică, atât prin crearea și menţinerea locurilor de muncă, cât şi prin capacitatea de export pe care o asigură pentru economia românească”, a subliniat premierul Dacian Cioloș.

Premierul a vorbit despre preocuparea guvernului de a promova politici economice pentru îmbunătățirea calității mediului de afaceri, reducerea costurilor administrative pentru agenții economici și facilitarea procesului de atragere de investiții. “Guvernul susține o competiție corectă pe piața auto, în echilibru cu politica pentru un mediu curat. Programul Rabla a început să funcționeze, iar pentru viitor guvernul ia în considerare o bugetare multianuală, pentru a asigura predictibilitate industriei auto.“

Premierul Dacian Cioloș a menționat propunerile și prioritățile guvernului care pot influența în mod direct industria de componente auto din Romania, pentru a dezvolta o rețea consolidată de furnizori locali. Guvernul, prin Ministerul Economiei, a analizat în ultimele luni industria auto și are în vedere dezvoltarea și susținerea IMM-urilor din industria de componente auto, printr-o nouă schemă de ajutor de stat pentru stimularea investițiilor IMM, care ar putea deveni operațională spre finalul acestui an.

 Pentru susținerea cercetării dezvoltării și inovării, guvernul a luat măsuri de stimulare fiscală, prin aprobarea unei scutiri de la plata impozitului pe venit pentru persoanele fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor, ca urmare a desfășurării activității de cercetare-dezvoltare aplicativă şi/sau de dezvoltare tehnologică. Măsura se va aplica începând cu veniturile aferente lunii august 2016. ”Am decis în guvern ca, începând cu salariile aferente lunii august, pentru toţi cei care lucrează în centrele de cercetare-dezvoltare tehnologică, cum este şi Centrul de la Titu al Uzinelor Dacia Renault, dar şi alte companii care au astfel de centre de dezvoltare, să eliminăm impozitele şi taxele pe salarii, ceea ce înseamnă o creşte proporţională a veniturilor cercetătorilor”, e explicat prim-ministrul.

Premierul Dacian Cioloș a subliniat, de asemenea, importanța unei schimbări de paradigmă în privința carierei tinerilor și dezvoltarea legislaţiei naţionale pentru învăţământul profesional dual, care să includă și o ofertă mai largă de specializări profesionale, o mai mare flexibilitate și un cadru juridic mai clar, pentru cooperarea între unităţile de învăţământ şi unităţile de producţie. În perioada următoare, va fi lansat un ghid pentru finanţarea din fonduri europene a unor astfel de stagii practice, care vor viza sectoarele industrial, agricol şi agroalimentar, prin contracte și convenţii de stagii pentru elevi şi studenţi între unităţi de învăţământ, între unităţi de producţie, între asociaţii profesionale.

În ceea ce privește Autostrada Pitești – Sibiu, șeful executivului a confirmat conducerii uzinelor Dacia de la Mioveni că acest proiect rămâne prioritar pentru guvern. ”Avem şi finanţarea. Obiectivul nostru este ca, până la sfârşitul anului, să avem un studiu de fezabilitate bun, consistent, care să ne permită apoi un proiect tehnic şi construcţia autostrăzii în aşa fel, încât să putem să menţinem calendarul pe care-l avem în Masterplanul de Transporturi. Totodată, acest proiect de autostradă va fi şi parte a Legii centenarului, care va avea o componentă de infrastructură prioritară pentru România /…/. Întrebarea care se pune nu mai este dacă Autostrada Piteşti-Sibiu va fi construită, ci cât de repede vom reuşi să finalizăm acest proiect, care este o prioritate”, a declarat premierul Dacian Cioloș.

La finalul vizitei, Yves Caracatzanis, președinte-director general Dacia și director general al Grup Renault România a declarat: „Doresc să îi mulțumesc domnului prim-ministru Dacian Cioloș pentru onoarea pe care ne-a făcut-o de a vizita uzina Dacia de la Mioveni. A fost o ocazie de a discuta numeroase subiecte și pentru a-i arăta dimensiunea și complexitatea industriei auto, dar și pasiunea pe care o suscită.”

Comentarii

comentarii

Leave A Reply

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !