Federația Română de Oină continuă și în acest an frumoasa tradiție de a organiza Cupa Reginei, ajunsă la ediția a IV-a, precum și Cupa Regelui, ce va bifa ediția a X-a, ambele competiții urmând a fi organizate în data de 13 mai a.c., începând cu ora 11.00, pe modernul stadion situat în Complexul Național ,,Arcul de Triumf” din București.
Astfel, în cadrul Cupei Reginei se vor confrunta C.S. Dacia Mioveni 2012 reprezentanta județului Argeș (campioana națională în 2022) și C.S. Galicea Mare din județul Dolj (câștigătoarea Cupei României în 2022). La masculin, în cadrul Cupei Regelui se vor confrunta A.C.S. Frontiera Tomis Constanța (campioana națională în 2022) și C.S.M. Oltenița din județul Călărași (vicecampioana națională în 2022).
Evenimentul va marca două momente istorice pentru sportul nostru național, anul acesta fiind sărbătorită pentru prima dată Ziua Națională a Oinei în data de 9 mai (stabilită prin Legea 87 din 11 aprilie 2023), precum și împlinirea a 125 ani de la apariția primului regulament oficial al jocului de oină, în anul 1898.
Așadar, Federația Română de Oină împreună cu ceilalți organizatori, sponsori și parteneri îi așteaptă pe toți cei care iubesc oina sau vor să facă pentru prima dată cunoștință cu ea, la un regal închinat acesteia, cu două evenimente sportive antrenante – Cupa Regelui și Cupa Reginei, dar și cu momente inedite ca semnalul începerii de joc, dat de buciumașii veniți special din comuna Spulber din județul Vrancea și momentul artistic al Ansamblului Flori de Bărăgan din județul Brăila, toate acestea fiind adăugate tombole cu premii și multe activități dedicate copiilor.
Menționăm faptul că întreaga activitate a Federației Române de Oină, implicit și acest eveniment, se va desfășura sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Regale, ca o dovadă a interesului și susținerii Casei Regale a României pentru promovarea valorilor naționale, la loc de cinste aflându-se și oina. Și în acest an membrii familiei Regale vor fi prezenți pe toată durata evenimentului sportiv.
Partenerii Federației Române de Oină în organizarea competiției vor fi Ministerul Sportului, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Complexul Sportiv Național ,,Arcul de Triumf” București și Federația Română de Rugby, alături de partenerii media TV Prima Sport, Radio România, Kiss FM, Ekogroup.ro și Bilete.ro
Sponsorii care s-au alăturat competiției vor fi Păstrăvăriile Ceahlăului (sponsor principal),Transgaz, OTP Bank, Chingi Expert, Kelme, Water Boyz, Ambulanța Nicomed, Asociația Română pentru Protecție Privată și Perfect Security.
Copiii de până la 10 ani inclusiv vor avea acces gratuit. Biletele au fost puse în vânzare pe www.bilete.ro, partener oficial de ticketing al Federației Române de Oină.
Accesul pe stadionul „Arcul de Triumf” din București, situat pe bd. Mărăști, nr. 18-20, va fi permis începând cu ora 10.00 în ziua evenimentului, sâmbătă 13 mai 2023, iar pentru toți cei care nu vor putea ajunge, postul tv Prima Sport va difuza în transmisiune live, întregul eveniment începând cu ora 11.00.
Vă invităm pe toți să descoperiți frumusețea sportului nostru național – oina!
Pentru gloria sportului românesc – Înainte!