Legendele Craiovei Maxima au fost prezente, vineri seara, la magazinul oficial al Universității din cadrul Electroputere Mall unde a fost lansat tricoul aniversar 40 ani de la incredibila dublă manșă cu Benfica Lisabona. La eveniment a fost și Bogdan Vătăjelu, component al actualului lot al Universității. Din păcate, acesta nu poate evolua în partida contra FCSB.
„Ne bucurăm de foarte multe multe ori când ne întâlnim cu dânșii (componenții Craiova Maxima – n.r.). Ne ceartă când este de cercat și ne bucurăm atunci când facem ceva bine”, a declarat Vătă referitor la Stelele Craiovei.
Bogdan este de părere că „presiunea trecutului nu ar trebui să existe. Au fost niște performanțe petrecute acum zeci de ani. Lumea are pretenția ca noi să le repetăm. Și noi vrem dar trebuie să înțeleagă că, la momentul actual, poate, nu este posibil, însă toți fac tot ce le stă în putință să repete rezultatele din trecut, deși e foarte greu.
Referitor la accidentarea suferită, fundașul Științei poartă orteză de care speră să scape săptămâna viitoare dar nu are speranță să revină pe teren înainte de finalul campionatului acesta.