România a primit, astăzi, invitația din partea Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică de a face parte din Grupul de Lucru Anti-Mită (Working Group on Bribery) și de a adera la Convenția Anti-Mită a Organizației (”Convenția Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică privind combaterea coruperii funcționarilor publici străini în cadrul operațiunilor economice internaționale”).

Invitația, transmisă prin intermediul scrisorii secretarului general al OCDE, Mathias Cormann către prim-ministrul Nicolae Ciucă, reprezintă recunoașterea eforturilor depuse de către România, și în special de către Ministerul Justiției, pentru a se alătura acestui demers, constituind totodată, un angajament solid al țării noastre în direcția elaborării și implementării de politici eficiente în materia luptei anticorupție.

De mai bine trei decenii, Grupul de lucru anti-mită acționează ca o forță motrică la nivel global, care promovează lupta împotriva coruperii funcționarilor publici străini în cadrul operațiunilor economice internaționale. Prin participarea în acest Grup de lucru, România va putea să ia parte la dezvoltarea și implementarea unor politici și practici eficiente în combaterea corupției, inclusiv prin creșterea conștientizării în rândul operatorilor economici cu privire la riscurile și consecințele dării de mită.

Convenția Anti-Mită a OCDE este unul dintre cele mai importante instrumente multilaterale anti-corupție. Aderarea la Convenție va contribui, pe de o parte, la consolidarea politicilor și practicilor anticorupție, iar, pe de altă parte, la creșterea vizibilității de țară prin promovarea experienței proprii a României în acest domeniu.

Aderarea României la Convenția Anti-mită va crește reputația companiilor românești, contribuind la includerea acestor companii în lanțurile de aprovizionare la nivel global, facilitând câștigarea de contracte de achiziții publice în străinătate. Consolidarea încrederii de care se bucură România la nivel internațional se va concretiza, astfel, și prin atragerea de noi investitori străini responsabili, întrucât aderarea la Convenție transmite un semnal foarte puternic la nivel internațional în legătură cu respectarea de către România a standardelor și bunelor practici în materie de anti-corupție. Guvernul va continua în ritm susținut procesul de aderare la OCDE, cea mai puternică organizație economică globală, care reunește state din care provin 90 la sută din investițiile străine directe„, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Invitația primită astăzi din partea secretarului general al OCDE confirmă încrederea organizației în capacitatea României de a contribui la eforturile comune de promovare ale valorilor organizației în vederea asigurării prosperității și egalității pentru toți cetățenii.

Această invitație reprezintă recunoașterea eforturilor României din ultimii ani pentru îmbunătățirea luptei împotriva corupției și, implicit, pentru consolidarea sistemului judiciar. Totodată, invitația Consiliului OCDE reprezintă un semnal clar că România are potențialul de a sprijini efortul de combatere a coruperii funcționarilor publici străini în cadrul operațiunilor economice internaționale. Executivul va contribui la finalizarea cât mai curând posibil a procesului de aderare la Convenție, pentru începerea monitorizării de către Grupul de Lucru a modului în care România implementează prevederile acesteia, jalon important în procesul de aderare la OCDE.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !