Drumul județean 542, care conectează localitățile Dăbuleni, Amărăștii de Jos și Amărăștii de Sus, asigurând legătura cu județul Olt, a fost modernizat în urma unei investiții cu valoarea de aproape 50 de milioane de lei, derulate de Consiliului Județean (CJ) Dolj.
Lucrările, care au fost susținute financiar din fondurile nerambursabile obținute de instituție în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) II, au fost verificate joi, după finalizare, de către conducerea CJ Dolj și cea a Societății pentru Lucrări de Drumuri și Poduri (SPLDP), din subordine, care administrează rețeaua rutieră județeană.
„Astăzi este o zi deosebită pentru CJ Dolj, întrucât marcăm finalizarea lucrărilor de modernizare a drumului județean 542 Dăbuleni – Amărăștii de Jos – Amărăștii de Sus – limita cu județul Olt.
Vorbim despre o investiție pe care instituția noastră a derulat-o cu fonduri nerambursabile obținute în cadrul PNDL II, valoarea totală a contractului fiind de aproape 50 de milioane de lei.
Această arteră rutieră, cu lungimea de peste 20 de kilometri, este foarte importantă pentru toți cei care locuiesc în sud-estul județului. În același timp, demersul vine să întregească seria de investiții pe care CJ Dolj le-a întreprins pentru îmbunătățirea rețelei de transport“, a precizat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.
La rândul său, vicepreședintele CJ Dolj Mihai Neațu a reliefat amploarea intervențiilor pe care le-au presupus lucrările derulate în cadrul demersului cu finanțare nerambursabilă.
„Trebuie menționat faptul că proiectul de modernizare a drumului județean 542 a beneficiat de un constructor foarte bun. Vreau să subliniez faptul că, inclusiv în data de 23 decembrie, pentru că vremea a permis, echipele companiei asfaltau în comuna Amărăștii de Jos, tocmai pentru a respecta graficul de lucrări și termenii contractuali asumați.
A fost o investiție complexă prin numărul mare de intervenții care s-au realizat, incluzând reabilitarea a 8 poduri și 18 podețe, asfaltarea a 27,56 kilometri de drum, montarea a 1.392 de metri liniari de parapet sau amenajarea a 12 stații de autobuz“, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Mihai Neațu.
Lucrările de modernizare a drumului județean 542 au fost executate de asocierea Domarcons – Alpha Construct Sistem – Mineralport, valoarea finală a contractului fiind de 49.263.753,99 lei, inclusiv TVA.