Structura Teritorială Dolj a Colegiului Național al Asistenților Sociali din România organizează sâmbătă, 01.04.2023, evenimentul filantropic „Copii protejați și educați prin acțiuni sociale comune”. Acțiunea va avea loc la Cult Music Club (strada C. D. Fortunescu, nr. 18, Craiova), începand cu ora 15.00.

Evenimentul este organizat cu ocazia Zilei Mondiale a Asistenței Sociale, în parteneriat cu Asociația Vasiliada și Asociația Drumul Spre Casă, și își propune a fi o acțiune de socializare și  mediatizare a profesiei de asistent social, cât și o acțiune umanitară pentru două cazuri sociale din comunitățile doljene Valea Stanciului și Malu Mare. Acțiunea își propune să reunească asistenți sociali, membri ai societății civile, reprezentanti ai instituțiilor publice și private și personalități din județul Dolj.

Colegiul Național al Asistenților Sociali este o organizație profesională, neguvernamentală, de interes public, apolitică, nonprofit, cu personalitate juridică, autonomă și independentă care reprezintă interesele profesiei de asistent social și acționează prin toate mijloacele conferite de lege pentru dezvoltarea acesteia și pentru ridicarea prestigiului ei în cadrul vieții sociale.

În acest an, Structura Teritorială Dolj a Colegiului Național al Asistenților Sociali din România a obținut, în cadrul Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială, ediția a IX – a, Premiul pentru cea mai activă sucursală. Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială este un eveniment organizat de Colegiul Național al Asistenților Sociali din România și își propune să promoveze performanța în domeniul social, este evenimentul în care asistenții sociali din întreaga țară, autorități, jurnaliști, sărbătoresc realizările profesiei de asistent social pentru a transmite un mesaj cu privire la conștientizarea contribuțiilor din domeniul social și nevoia acțiunilor ulterioare, fiind organizat cu ocazia Zilei Mondiale a Asistenței Sociale.

Asociația Vasiliada este o organizație non-guvernamentală, aflată sub patronajul Mitropoliei Olteniei, care, de 20 ani, oferă servicii sociale persoanelor dezavantajate social din Sud-Vestul Olteniei, venind în sprijinul mai multor categorii de persoane aflate în situație de risc: persoane fără adăpost, copii, tineri și familii, bătrâni, precum și alte categorii de persoane marginalizate social.

Asociația Drumul Spre Casă este o organizație non-guvernamentală, aflată la început de drum, înființată la finalul anului 2022, ce își propune să dezvolte servicii sociale care să vină atât în sprijinul copiilor în vederea prevenirii abandonului școlar, cât și a familiilor prin rezolvarea diverselor situații de dificultate cu care aceștia se confruntă (probleme medicale, ajutor pentru încălzire) și susținerea în activități viitoare, pentru a-și îmbunătăți stilul de viață.

Dorim, pe această cale, să mulțumim tuturor asistenților sociali implicați în desfășurarea activităților sucursalei, precum și tuturor colaboratorilor și partenerilor care ne-au sprijinit de-a lungul timpului în desfășurarea activităților, amintind faptul că:

„Munca în echipă este combustibilul care permite oamenilor obișnuiți să obțină rezultate neobișnuite”. (Andrew Carnegie)

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !